Încep cu o amintire veche, să tot fie 14-15 ani de atunci, pe când încercând a culturaliza copilul mare, unicul în acele vremuri, bifam în fiecare weekend câte un mers la muzeu, teatru de copii sau alte evenimente potrivite vârstei. A funcționat și ne plăceau tuturor ieșirile noastre.
Într-o nefastă zi de sâmbătă am ales să vedem Cenușăreasa, fără să știu că va fi un soi de musical. Când cele trei surori din poveste au apărut pe scenă, cântând și dansând, îmbrăcate în rochii ample, sclipicioase, copilul a început foiala. După nici cinci minute de spectacol a trebuit să părăsim sala pentru că deja își găsise un partener de crimă, alt băiețel, cu care a început să se amuze de mirobolanta desfășurare culturală de pe scenă. Fetele din jur care savurau fiecare notă și sclipire ne-ar fi linșat dacă mai stăteam!
Vă închipuiți satisfacție maternală când săptămânile trecute același copil, devenit între timp adult, a cumpărat bilete la Corsarul. Iar ieri mi-a propus să vedem, tot la Operă, Norma, unde a avut invitații la avanpremieră. Dacă vă întrebați ce a generat această schimbare de perspectivă, trebuie să știți că există un singur potențial răspuns. Și îl știți, garantat!
Cam așa funcționează Karma.
Acum să trecem la Norma.
Recunosc că spectacolele de operă mi se par excesiv de dramatice. Nici acesta nu face excepție, personajul principal pendulând între iubire nebună, deznădejde, trăiri maternale contradictorii, dorința de răzbunare, sacrificiul suprem. Iar sfârșitul e clasic, bărbații joacă toate cărțile pentru iubiri proaspete și vivace, realizând prea târziu că o pierd pe cea mai puternică dintre toate.
Dar tocmai eu care fug de tristețe și deznădejde ca cel rău de tămâie, crezând că voi sfârși copleșită, m-am trezit prinsă și captivată de povestea construită pe scenă. Iar finalul nefericit m-a surprins plăcut uluită, nicidecum împovărată de emoții negative.
Și uite așa ajungem la Seninia, locul meu de relaxare, acel Rai făcut din ce avem, seninul ridicat la rang de țară.
Pe care de puține ori mai reușesc să-l mai găsesc în nebunia cotidiană. Ei bine, aseară, la Opera Română, m-am simțit în Seninia. Cu uimirea de rigoare că într-o lume în care sunt promovate intens personaje hidoase și lipsite de conținut real, în care urâtul și răul ne copleșesc, mai există astfel de oameni, locuri și realizări.
Avanpremiera de aseară a fost un regal vizual și muzical. De la interpretare, costume, coregrafie, proiecții, scenografie totul a creat o performanță pe care cu greu ți-o mai închipui posibilă pe meleaguri autohtone.
Da, aseară m-am simțit “ca afară”. Ca într-o țară așa cum ne dorim să fie a noastră. Am văzut că dincolo de meltenismul cronic și lucrurile alandala cu care suntem bombardați zilnic, există oameni talentați, profesioniști, excepționali, despre care se vorbește prea puțin.
Toți cei care au fost pe scenă sau muncind în jurul ei la avanpremiera Norma, merită nesfârșite felicitări! Au fost senzaționali.
Și toți cei care au grijă de Opera Națională București, instituție ce împlinește anul acesta un centenar de existență, merită toate aplauzele.
Binele și frumosul supraviețuiesc. Și vă invit la Operă să vă convingeți!
Mulțumim, Gabi, pentru invitații! Ai fost minunată! ❤️