Textul de azi a pornit de la o glumă făcută pe Facebook. Care a avut ca sursă reacțiile din ultima vreme a unor adulți supărați. Acolo unde te-ai aștepta să vezi asumare, confruntare, soluționare, îți flutură în fața ochilor priviri îmbufnate, bătut nervos din picior și istericale mai mult sau mai puțin manifeste.
Poate că ar trebui să învățăm de la cei mici, care nu țin în ei supărările. Sunt vocali, sar imediat la ceartă sau chiar la bătaie, își consumă în mod activ emoțiile negative, apoi se împacă și se poartă de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat.
Ca adulți gândim furia în termeni de conflict și consecințe, de aceea o trăim modificat, ne-autentic. Copiii acționează instictiv cu armele date de natură pentru adaptare, supraviețuire. Iar supărarea este, printre altele, o uriașă cale spre învățare despre sine și despre cei din jur.
Despre furie se spune că orbește, ceea ce e adevărat. Vorbim despre cea mai înaltă treaptă a supărării, pe care atunci când o simțim, o trăim singular și exacerbat, ignorând alte potențiale pericole sau rezolvări.
Totuși furia este normală, firească și poate fi constructivă, sănătoasă atât timp cât este exprimată de oameni constructivi și sănătoși mental.
Care sunt, așadar, beneficiile furiei?
Poate cel mai evident este acela că ne… liniștește. Atunci când se adună prea mult bagaj emoțional, o criză de nervi ne ajută să mai aruncăm din vechituri sau din prospăturile care nu-și găsesc locul în mintea noastră.
Un alt avantaj al furiei este acela că stabilește limite în relațiile cu ceilalți. Când ne supărăm este clar că cineva trece o linie dincolo de care nu acceptăm să ne stea. Este natural, normal, firesc să protestăm cumva, să transmitem mesajul corect și clar de repoziționare.
De asemenea, crizele soluționează probleme. Puțini sunt oamenii care acceptă să reacționeze pozitiv și imediat la solicitările semenilor. De cele mai multe ori relațiile interumane sunt presărate de eșecuri în negocieri sau abordări pacifiste. Certurile, conflictele fac parte din existența umană ca soluție în redefinirea unor situații, legături, statuturi.
Nu în ultimul rând, prin furia noastră sau a altora învățăm noi abordări, noi tipare de comportament, noi tipologii de acțiune. Ar fi minunat să existe o comuniune permanentă și o unitate de păreri, dar traiul în grupuri sociale, chiar și foarte restrânse, înseamnă a fi expus la o varietate de situații. Iar cele conflictuale ne învață uneori mult mai multe decât consensul.
Există furie sănătoasă?
Da, există. Așa cum există și furie patologică. Furia “normală” este direct proporțională cu mărimea stimulului și durează un timp rezonabil, de regulă cel de expunere la situația dată.
Furia bolnavă este cea a victimelor perpetue, niciodată vinovate de conflicte, care devine imorală prin abordarea soluțiilor și imposibil de localizat în timp.
Sigur cunoașteți astfel de oameni veșnic nervoși, perpetuu supărați pe viața nedreaptă și pe semenii lor care nu se pot ridica la nivelul standardelor stabilite. Orice abordare încerci e continuu perdantă, apar noi reproșuri sau ciocniri, singura soluție e să-ți accepți și vinile (deloc puține) care nu-ți aparțin și să minimizezi contactul cu ei.
Cel mai bun indicator al furiei sănătoase este regretul care o urmează. În general oamenii echilibrați resimt perioadele de furie ca pe un dezechilibru. După o criză/ ceartă devin vinovați, triști, lipsiți de putere.
Când este perpetuă și ni se pare mereu justificată, furia poate fi patologică. Oamenii care își hrănesc ego-ul cu suferința altora caută conflictele, construiesc războaie, se simt mai puternici și împliniți după ce s-au certat, oricât de imorală le-ar fi fost rezolvarea.
Cum rezolvam furia?
Vorbim, evident, despre cea sănătoasă. La cea patologică psihologii și psihiatrii încă își declară neputința, ba chiar ne avertizează că poate scăpa în mod periculos de sub control. Furioșii cronic nu-și conștientizează crizele sau le consideră pur și simplu normale, justificate. Cei care trăiesc în calvarul conflictelor de acest tip trebuie să știe că nu au altă soluție decât să evite, chiar să rupă total, contactul, altfel nu fac decât să alimenteze perpetuu focul care îi arde.
Conștientizarea emoțiilor și stimulilor reprezintă, așadar, primul pas. Când știm ce simțim și de ce, ne este mai simplu să acționăm eficient. Ceea ce ne supără, ne și controlează, deci auto-cunoașterea este esențială.
Apoi ne uităm la ce ne-au dat înaintașii. Iar înjurătura este primul instrument funcțional și la îndemâna oricui. Faptul că spunem niște cuvinte interzise, adesea impersonale prin combinația lor, răcorește, toarnă apă peste focul emoțiilor negative. Și uneori, prin comicul de limbaj, detensionează rapid situația.
Aș zice, așadar, de grijanie astăzi, că așa înjura bunicul când era supărat. S-au strâns multe și poate m-aș mai răcori. Dar e o zi sfântă și frumoasă prin semnificația ei.
Așa că vă doresc ce îmi doresc și mie: să ne fie furiile puține, mici și sănătoase.