Așadar prima ieșire a verii a fost în Sardinia, insulă pe care îmi doresc să o văd de ani buni.
Și care nu uimește, așa cum mă așteptam, de la prima vedere. Ba chiar arată ca orice altă insulă grecească. Sau franțuzească, pentru că am vizitat-o și pe sora ei, Corsica.
Dar pe măsură ce o descoperi, se dovedește a fi mai surprinzătoare și atrăgătoare decât în materialele de promovare.
Noi am stat în partea de Nord, în zona Costa Rossa/ Isola Rossa. Nu e greu de ghicit de unde vine denumirea zonei:
Știți cum ziceau vederile din taberele copilăriei? Cazarea a fost bună, mâncarea, din păcate, excelentă. Plaja – surprinzător de frumoasă, lucru care ne-a cam descurajat să explorăm alte opțiuni.
Deși am mers total nepregătiți, a fost o vacanță cu mult fotbal. Nu doar că animatorii de la hotel organizau meciuri la care participau copii și adulți deopotrivă, dar în fiecare seară se strângeau ad-hoc echipe întregi.
Italienii au fotbalul și muzica în sânge. Nu contează cu cine și de ce joacă, dau totul pe teren de parcă se luptă cu un trofeu al campionilor pe masă. Dar și românul nostru s-a descurcat bine, astfel încât în ultima seară competițională, când s-a nimerit să fie cel mai mic de pe teren (și singurul desculț din motive tehnice) a strâns cea mai mare galerie.
Ce mi-a plăcut în Sardinia?
Cele două porturi de bogați: Porto Rotondo și Porto Cervo. Sunt frumoase, curate, civilizate.
Valea Lunii, o zonă muntoasă în care, trecând cu mașina m-am simțit ca în filmele apocaliptice cu super-eroi. Îmi pare rău că n-am avut răgaz să oprim în Parcul Santa Degna.
Și turnurile lor, influențe ale culturii nuraghi, care prin Epoca Bronzului realiza construcții conice din piatră șlefuită în diverse scopuri. Cele văzute de noi datează mai recent, de pe la 1500 toamna, dar orișicât!
Problema cea mare este că sunt multe de văzut, dar deși distanțele par mici, drumurile devin lungi și obositoare. De aceea au rămas cam multe nebifate, ceea ce ne dă motive să ne reîntoarcem.
Regretul meu este că n-am apucat să văd zona Cagliari.
Am ajuns însă în Corsica, Bonifacio fiind singurul loc aglomerat vizitat până acum, care mi-a plăcut la nebunie:
Veni. Vidi. Vici.