- 27/02/2019
Ieri m-a amuzat ştirea conform căreia utilizatorii pantofilor smart Adapt BB produşi de Nike au probleme cu legatul şireturilor. Asta din cauza unui bug al aplicaţiei care ruleaza pe Android.
Să nu te mai poţi lega la pantofi din cauza softului de pe telefon pare amuzant. Dar este prezentul, în care atât încălţămintea, cât şi maşina de spălat sau centrala termică sunt conectate la Internet şi pot face lucruri mult mai deştepte decât îşi puteau imagina bunicii noştri la gura sobei.
Dinamica progresului este așadar inimaginabilă. Devenim consumatorii unor produse pe care nu ni le-am fi putut închipui. E drept, unele de o inutilitate naivă, precum pantofii care se leaga la şireturi de pe telefon, dar de la ei la urmatoarea invenţie care chiar va spori confortul unei categorii de utilizatori este doar un pas.
Îndrăznesc să cred că şi creşterea pandemică a cazurilor de anxietate şi depresie este strâns legată de această tendinţă. Ne este tot mai greu să facem faţă tuturor noutăţilor, să învăţăm lucruri care ne scot din zona de confort fără ca neapărat să aducă beneficii pe măsura efortului nostru adaptativ. Practic mintea nostră trebuie să ruleze în continuare diverse secvenţe de învăţare, fie că ne schimbăm frigiderul sau cumpărăm o pereche de pantofi, fie că vorbim despre viaţă profesională sau cea personală.
Viitorul va fi, în mod evident, şi mai tehnologizat. Multe din abilităţile umane susceptibile de a fi puse în algoritmi vor fi preluate de maşini. Interacţiunea umană va fi la fel de importantă ca acum, dar se adaugă şi necesitatea de a face faţă interacţiunilor cu inteligenţa artificială. Mental vom fi setaţi altfel, apar noi repere morale şi etice, noi dificultăţi, un nou cadru social ale cărui graniţe nici măcar nu ni le putem imagina.
Nu discut acum dacă este bine sau nu, dacă suntem pregătiţi sau nu. Spun doar ceea ce ştim cu toţii: viitorul va fi altfel!
De aceea obsesia de a ţine copiii în trecut mi se pare inconştientă. “Luaţi-le tabletele din mână! Puneţi-i să scrie bastonaşe/ liniuţe/ cifre!” sunt mesaje pe care le aud obsesiv.
A-i ţine departe de tehnologie, nu este doar imposibil, dar şi periculos. Deja comandăm mâncarea de pe ecrane uriase şi plătim cumpărăturile de la supermarket în faţa unor operatori virtuali. Cum se vor putea adapta mental unui viitor în mod evident mai tehnologizat de atât, dacă noi le spunem că tehnologia e diavolul, e boală, e moarte?
Da, conţinuturile pe care le urmăresc virtual copiii noștri trebuie selectate. Timpul de utilizare trebuie să fie strict reglementat. La fel şi vârsta utilizatorilor. În plus, aceștia trebuie să se joace mult în aer liber, cu alţii ca ei, folosind intensiv instrumentele date de natură: iarbă, beţe, copaci, pietre. Care, în caz că ne scapă, tot cu responsabilitate trebuie folosite.
Dar tehnologia în sine trebuie îmbrăţişată, nicidecum blamată. Şi nu pentru ca nu vor recupera tehnic abilitățile respective, asta o vor face rapid. Dar vor trăi cu senzaţia că fac ceva greşit, că trăiesc timpuri absurde şi obositoare. Practic se vor adapta, dar psihologic vor trăi permanent efortul inadaptării.
Despre scris, am de spus acelaşi lucru. Cel de mână este important, ne ajută, nu trebuie să renunţăm la el. Dar dacă eu scriu azi 99% din ceea ce am de redactat pe computer, îmi închipui că în viitor până şi tastele vor deveni inutile. De ce insistăm obsesiv cu a caligrafia?
Nu ştiu cum va fi viața noastră peste 20 de ani. Dar putem o face pe cea a copiilor noştri mai confortabilă îmbrățișând prezentul şi lăsând trecutul acolo unde îi este locul.