Prin februarie anul acesta, pe când am fost carantinată din motive de Covid în familie, am avut un maraton de Netfix. Printre serialele văzute atunci a fost și Rita, o serie produsă în Danemarca, despre o profesoară destul de atipică chiar și pentru sistemul lor de educație.
Filmul nu-i vreo capodoperă, dar este interesant de văzut tocmai pentru că ilustrează destul de bine școala nordică cu bunele și relele ei.
Întrunul dintre episoade, personajul principal primește din partea consilierei psihologice o întrebare care o macină vreme îndelungată, pentru că i se pare fără de răspuns: de ce a ales meseria de dascăl?
Abia după multe analize și întâmplări mai mult sau mai puțin fericite, Rita își răspunde: s-a făcut profesoară pentru a salva copiii de proprii lor părinți. Care deși uneori sunt bine intenționați, reușesc de minune să-și chinuie odraslele până la traumă.
Mi-am adus aminte de vorbele ei aseară, când am citit că un jurnalist român a avut o replică similară, într-o discuție avută cu actualul Ministru al Educației.
“Să-i scăpăm pe copii de părinții lor! Asta ar trebui să facă școala!” Sunt cuvintele care s-au rostogolit în spațiul public și au cam inflamat spiritele.
Asta, probabil, pentru că a fost pusă în contextul vaccinării. Sau, mai degrabă, pentru că suntem un popor de ipocriți!
Statisticile arată că parentingul în România nu-i deloc lapte și miere. Bătaia este încă ruptă din Rai, iar abuzul verbal o normă. Românii nu merg la psiholog/ psihiatru și își folosesc familia ca pe un teatru al propriilor manifestări traumatice.
Și, din păcate, copiii noștri nu au întotdeauna o Rita. La școală situația stă uneori la fel ca și acasă, cu adulți stresați și detașați emoțional, care își descarcă supărările și neputințele tot în cârca celor mici.
Jurnalistul în cauză a greșit, deci. De fapt vorbele lui ar trebui extrapolate: copiii noștri trebuie salvați de adulții din viața lor, nu doar de părinți. De toți acei oameni care pot fi considerați monumente de neputință și abuz. De cei care în loc să îi crească, încurajeze, vindece, se ocupă să perpetueze șirul traumatic al vieții.
De toți nevindecații care dau boala mai departe. Și nu despre Covid vorbesc.
De toți cei care își proiectează eșecurile și dorințele megalomanice în destinul incipient al unor copii.
De noi toți, un popor care asistă lobotomizat la degradarea educației și culturii, dar urlă în gura mare pentru că o banală injecție sau o bucată textilă purtată la gură încalcă libertatea.
Stimată Doamnă Neacșu, m-am lovit de Pagina dumneavoastră de internet căutând povești de adormit copii. Pentru mine faceți deja o treaba minunata cu acesta Pagina, va mulțumesc. Și mai apoi peste acest Post. Din punctul meu de vedere aveți dreptate. Dar sunt într-adevăr adulții în totalitate de vina pentru comportamentul lor neadecvat ?
Mulțumesc pentru aprecieri!
Răspunzând întrebării, adulții nu sunt în totalitate vinovați de comportamentul lor. De cele mai multe ori doar repetă modelul învățat de la părinți sau dascăli. Dar sunt 100% responsabil pentru el, deci singurii care pot schimba ceva.
Mulțumesc pentru răspuns. Într-adevăr 100% responsabili.