În rutina de seară, pe lângă dușul regulat și zecile de creme, există niște “pași” de urmat cu cel mic. (*) Adică răspundem (după cum cred că v-am mai spus) pe rând la câteva întrebări și încheiem cu povestea de adormit copilul.
Zilele trecute, pentru că Moș Ene lipsea de la datorie, copilul s-a gândit să mai adauge niște itemi chestionarului. Așa că pe lângă ce ne-a plăcut și displăcut în ziua pe cale să se încheie, ce ne-a amuzat și ce ni s-a părut cool, au apărut două noi întrebări arzătoare: care a fost cea mai scumpă mașină pe care am văzut-o (asta ca să știți în caz că mă vedeți brusc privind pasionată vreun bolid) și, cireașa de pe tort, ce am învățat în ziua care stă să se încheie?
Ei bine, iată cel mai bun și spontan exercițiu de dezvoltare personală. Cel puțin pentru mine. Ce naiba poți să înveți zilnic ca adult atunci când chiar crezi că le știi pe toate? Și când oricum stai mai mult acasă, interacțiunile sociale fiind puține și sărace. Aparent nimic, dar iată totuși câteva dintre răspunsurile mele recente:
– Ieri am învățat să fiu ambidextră. Întotdeauna mi s-a părut că mâna mea stângă este degeaba: nu pot scrie măcar inteligibil cu ea, nu pot ridica un fulg, nici folosi o tastatură. Doar că am reușit să-mi tai destul de serios arătătorul mâinii drepte. Așa am constatat că-mi pot spăla și usca părul cu mâna aia nebeteagă, dar și nepricepută. Pot mânca (asta încercam să fac când m-am accidentat), ba chiar pot tasta pe telefon bine de tot. Sigur nu pot face însă treburi domestice, așa că nici măcar nu încerc zilele acestea!
– Săptămâna trecută am învățat să fiu mai atentă la cum mă conectez pe Zoom. Nu de alta, dar am petrecut jumătate de întâlnire în care se prezenta un proiect antreprenorial destinat femeilor cu microfonul deschis, acasă fiind. Ori la noi e haos total, miaună pisici, latră câini, cântă cocoșul vecinului, copiii cer explicații (noroc că era doar unul cu mine, ghinion că era cel mai puțin dresat în a-mi accepta lucrul de acasă), se trântesc uși, cad obiecte. Coloana sonoră de pe TikTok e nelipsită. Deci am fost cu siguranță o încântare, exact ce lipsea într-un cadru formal. M-am diferențiat, cum ar veni.
– Și ceva frumos, ceva romantic. Noul nostru pisoi e catastrofal de nebun. Măiculiță, dar uneori îmi bagă niște ocheade cum n-am primit în viața mea! Văd așadar zilele astea cu ochii mei și înțeleg perfect acum sintagma “privire de motan îndrăgostit”.Pe bune, fiecare dintre noi merităm așa iubire manifestă, fie ea și interesată, ipocrită și falsă ca a personajului patruped despre care vorbim acum.
– Și, nu în ultimul rând, am învățat că unele lucruri nu se schimbă niciodată. Excepție fac copiii care se schimbă fizic, mental, relațional, comportamental aproape zilnic.
Bonus: știați că din frunzele uscate se poate face compost, adicătelea îngrășământ natural? Păi atunci de ce ne mai rupem șalele să le greblăm?!?
(*) Cel mare a refuzat în nenumărate rânduri participarea, dar și în rarele momente în care ne-a onorat cu prezența, a ridicat ștacheta la un nivel de umor aproape imposibil de atins.