- 29/04/2020
Doar nu credeaţi că am încetat cu poveştile tocmai acum? Le mixăm, parodiem, plagiem, inventăm în continuare seară de seara. Aseară, de exemplu, am avut de combinat “Ursul păcălit de vulpe” şi “Capra cu trei iezi”. N-am să vă spun ce a ieşit, clasicii s-ar răsuci în morminte de mirare!
Dar pentru că tocmai am vorbit cu o mămică de viitor fotbalist care este îngrijorată de reluarea amânată pe termen necunoscut a antrenamentelor, mi-am amintit de povestea de acum câteva seri. Atunci copilul mic mi-a cerut una în care culorile să fie tot ciudate şi amestecate, dar o minge de fotbal să fie exact aşa cum o ştim: simplă, în alb şi negru.
De data asta dau liber la psihanalize! 🙂 Încep eu: ştiu că îi place să se antreneze online cu echipa şi individual în curte, dar grupul, vibe-ul acela comun, meciurile (oficiale sau nu), n-au cum să poată fi suplinite astfel. În plus toate schimbările din jur îl stresează şi probabil că speră ca măcar fotabul să rămână la fel.
Povestea a ieşit după cum urmează. Dacă vi se par cunoscute anumite imagini, nu vă îngrijorați, nu există auto-plagiat. Doar variațiuni pe propriile teme.
Aşadar a fost odată ca niciodata un băieţel ca toţi băieţeii: nici prea cuminte, nici prea nebunatic, nici prea mare, nici prea mic, nici prea deştept, dar nici cel mai bleg din curtea şcolii. Copilul din povestea mea era însă orfan de ambii părinţi şi avea o mare pasiune: fotbalul. Şi nu se ştie cum la un moment dat, bântuind printr-o padure, a intrat printr-un portal care l-a dus într-o lume absolut surprinzătoare. Practic lucrurile erau şi funcţionau la fel cum le ştim, dar culorile lor erau cu adevărat ciudate. Oamenii aveau pielea verde sau mov, copacii înfrunzeau în roz şi desfrunzeau în griuri ciudate, soarele era albastru, iar cerul galben deschis.
Surprinşi de pielea albă a băiatului care a ajuns întâmplător la ei şi de comportamentul lui cuminte şi civilizat, oamenii locului l-au adoptat imediat. Astfel a ajuns într-o familie care nu avea copii şi care l-au primit cu multă dragoste, înscriindu-l totodată imediat la şcoala din apropiere.
Băieţelul nostru era tare isteţ. Dar îi era cumplit de greu să înveţe lucrurile altfel decât era obişnuit. De exemplu, a aflat că acolo zăpada era portocalie, iar apa mării purpurie. Lupii aveau culoarea curcubeului, dar vulpile erau întotdeauna negre. Oricât încerca să le reţină, tot le încurca şi uita rânduiala din această lume nouă si ciudat colorată.
S-a bucurat însă mult când a aflat ca la ora de sport vor juca fotbal. Era tare bun la asta şi abia aştepta să-și demonstreze abilitățile. Când a ajuns însă pe teren şi a văzut că gazonul artificial era de un roşu aprins a crezut că şi aici o va da în bară. Pur și simplu i se părea anapoda și nu se mai putea concentra. Se pregătea să renunţe şi să-şi roage profesorul să-l lase acasă, când l-a văzut venind cu mingea în braţe. Era exact cum o stia din lumea lui: o minge ca oricare alta, normală cu petice albe şi negre! Aşa ce s-a bucurat copilul, n-aveţi idee! În sfârşit un lucru arăta aşa cum era obişnuit. În sfârşit nu-i va fi greu să se adapteze la încă ceva.
Şi aşa ce bine a jucat, de i s-a dus vestea peste tot în lumea cea nouă şi veneau oamenii să-l vadă, să-l aplaude, să-l ovaţioneze. Iar încetul cu încetul, băiatul din poveste s-a obişnuit şi cu zăpada portocalie, şi cu lupii curcubeu şi cu gazonul roşu aprins de pe stadioane, fiind fericit şi împlinit cu noua sa viaţă.
Iar eu am încălecat pe șa, și v-am spus povestea așa. V-a plăcut povestea mea?