De câteva săptămâni piticului îi este frică de întuneric. Vrea să doarmă cu lumina aprinsă pentru că vine un nene iuiât (urât) și îl ronțăie.
Azi îmi dă un urs mănușă să ne jucăm. Musti. Și aduce pe rând jucării, despre care plușul îi povestește bine cocoțat pe mâna mea.
Vorbim despre o mașinuță roșie, un telefon vechi, un ciocan din trusa de scule. Apoi aduce un dinozaur galben de plastic.
Ursul îl aruncă pe pat.
“Ce ai pățit, iusuleț?”
“Mă sperie, așa cum te sperie pe tine nenea urât. Ce pot face când sunt speriat? întreabă Musti, care se vede că a citit niște cărți de psihologie.
Răspunsul a venit neașteptat de promt:
“Fugi, iusuleț! Uite așa fugi!”
Și se pune să alerge în cerc prin cameră, dând din mâini și șutând jucăriile.
Până și copiii de nici trei ani știu că fuga e cel mai sănătoas leac al fricii. Doar că ei nu o consideră deloc rușinoasă 🙂