Vorbe cu și despre… NUTRIȚIE

În ziua de azi prezentatoarele TV au devenit specialiste în medicină, cântărețele sunt fierte pe educație, politicienii gătesc păstăi și toată lumea se pricepe la fotbal.

Așa că nu văd de ce nu m-aș apuca și eu de scris despre nutriție. Am citit mult pe Facebook despre asta, ba chiar l-am urmărit intensiv la TV pe Doctor Oz pe când eram gravidă și aveam timp de stat la un loc, deci nu doar că îmi pot exprima liber opinia, dar aș merita măcar o diplomă.

Vă prezint azi o variantă de meniu simplă și echilibrată, gustoasă, ușor de procurat. Nu slăbiți, nici nu vă îngrășați dacă aveți un minim de activitate fizică, dar cu siguranță v-o iau razna analizele!

Dimineața diva voastră mănâncă nuci. Așa a auzit ea, că sunt bune, sănătoase, conțin chestii benefice, trebuie consumate, dar nu în exces.

Nucile de dimineață:

La prânz trebuie proteine. Animale, vegetale, de care se poate. Fără ele viața e pustiu, iar un sfert din cantitatea de mâncare din farfurie trebuie să fie proteic.

Proteinele mele:

Seara se recomandă o cină ușoară, cu o salată de legume. Legumele conțin vitamine și alte chestii sănătoase precum pesticidele mineralele, ne ajută la digestie, memorie, luptă cu depresia și toate cele rele.

Salata mea de seară:

(Nu e păcăleală – pe lângă abundența de varză albă, roșia cherry și frunza de salată, cele două samosa sunt umplute cu mazăre, ceapă și năut)

Pentru cei care s-au nimerit pe aici din greșeală, precizez că este un pamflet. Pozele sunt însă 100% reale și explică, de fapt, de ce continua mea cură de slăbire este un perpetuu insucces.