Condamnați

La ora de istorie ni se repeta obsesiv că cine nu o cunoaște este condamnat să o repete. Era un citat motivațional, menit să ne sporească apetitul pentru a învăța despre trecut.

Observ în zilele noastre cum stă treaba cu această condamnare. În absolut orice domeniu apare câte un specialist care ne explică doct despre noile descoperiri în domeniul pe care îl reprezintă. Acelea care îți schimbă zodia, soarta, RH-ul și vârsta.

Numai că dacă stai să te gândești, străbunii noștri știau de noutățile astea. Și nu aveau consultanți care să-i învețe la un click distanță.

Eu nu zic că lumea nu a progresat și că știința nu ne arată noi căi de a ne îmbunătăți viața. Dar acestea sunt disponibile publicului larg după ce sunt validate și monetizate corespunzător.

Spun doar că s-a umplut lumea de consultanți de canapea, care trăiesc din like-uri și share-uri. Și într-o țară în care nimeni nu pare a crede în puterea educației, suntem cu toții condamnați să retrăim efectele prostirii în masă.

Istoric vorbind nu există nimic notabil fără un strop de efort: nu slăbim de la pastile, nu avem o carieră de vis alegând înțelept un domeniu și atât, nu avem angajați mulțumiți recrutând eficient. Nu există copii perfecți, oricâte bloguri ați citi, nici vieți fără de cusur, oricât ne mint platformele sociale. Nu există medicamentul minune, nici soția de pus în ramă.

Există însă tot mai multe soluții la problemele noastre, iar provocarea va rămâne să o alegem pe cea optimă.

Știu că nu părea a veni, dar tot acest text a pornit de la un articol despre greutățile antreprenorilor de a-și păstra angajații. Unul dintre cele multe citite în ultima vreme. De 20 de ani vorbesc despre importanța proceselor de inducție (introducere în organizații) a noilor veniți în firme. Și în afară de corporații, care le practică de când lumea, nimeni nu pare a înțelege cât de importante sunt.

Degeaba reușiți să atrageți talente, dacă nu faceți nimic pentru a le păstra. Și e mai simplu decât sună. Dar pare că ne place să fim condamnați.