Iar a luat foc Internetul! De această dată, o doamnă manager de hotel a menționat într-un interviu oferit unui ziar online de business o discuție avută cu un candidat tânăr, fără experiență, care a întrebat-o dacă ea s-ar descurca cu 2000 de ron lunar. Răspunsul, considerat lipsit de empatie, stupid și mai completați voi cu epitete similare, a fost acela că salariul de debut este mic, iar soluția când nu-ți ajung banii este să-ți mai iei un job.
“De asta nu găsesc angajatorii români forță de muncă!” “Copos must die!” (Doamna fiind angajată la unul dintre hotelurile respectivului afacerist).
Mă aștept să apară scuzele și cenușa în cap, deși interviul nu a fost deloc lipsit de echilibru, dar așa-i în noua orânduire virtuală: nu mai citește nimeni textul (pe care îl găsiți aici), doar titlul și interpretările aferente.
Ca să fiu clară de la început eu mi-aș dori ca tinerii să își înceapă cariera cu salarii care să le permită o chirie decentă, un coș zilnic echilibrat și câte o ieșire în weekend.
Doar că există o explicație pentru care firmele nu se înghesuie să le ofere aceste venituri. Una de sorginte capitalistă: puțini tineri produc sau performează în primii ani de activitate în așa fel încât să își acopere salariul și cheltuielile pe care firma le are cu ei. Pentru că nu doar taxele către stat se adaugă la acestea. Ci instrumentele de lucru, beneficiile, timpul care li se alocă pentru învățare, timpul (scump) al celor care îi instruiesc. Erorile inerente, uneori periculoase. Recrutarea și selecția lor.
Că tot am ajuns aici, vă spun un lucru care poate părea surprinzător: proiectele de recrutare și selecție care implică personal neexperimentat costă întotdeauna mai mult. Pentru că tinerii sunt mai volatili: aplică și dispar în procent mai mare. Sau aplică, promit să vină la interviu și dispar.
Ideea că trebuie să li se dea, e altruistă. Dar firmele nu sunt ONG-uri, sunt organizații orientate către profit.
Și dacă vă închipuiți că doar la noi este așa, priviți către țările ale căror capitale au de mult apă caldă. Și unde a avea mai multe joburi, mai ales la început de drum profesional, este o normalitate, nu un lucru privit ca absurd.
Cât despre “de aceea nu găsesc patronii oameni!” Trebuie să știți că firmele românești nu găsesc personal CALIFICAT. Sau măcar tineri cu atitudine corectă, dispuși să învețe 2-3 ani, pentru că meseriile nu se deprind în perioada de probă.
Dacă ar da salarii de debut pornind de la 6000 ron ar fi, întradevăr, plin de aplicanți. Adică ar avea și mai mari costuri cu selecția. Și mai mari costuri cu angajarea, inducția și instruirea. Și mai mare volatilitatea, că intoleranța la frustrări și eșec tot aia rămâne pe orice salariu de pornire.
Că bloggerii generaliști o ard pe filantropie, mi se pare scuzabil. Când văd însă consultanți de vază aruncând vorbe populiste și fiind aplaudați la scenă deschisă, realizez că, de fapt, oamenii nu mai caută direcții sustenabile pe care să o apuce, ci fente după care să meargă.
Dragi tineri, debutul e greu! Ieșiți din școli, ca și noi ăștia mai bătrâni la vremea noastră, fără să știți mare lucru! Este important nu doar să învățați o meserie, cu bunele și relele ei, cu priorități și scurtături. Ci și să vă adaptați unor stiluri diverse de lucru, unor culturi organizaționale diferite de ce vă așteptați, unor contexte care vă privesc exact cum sunteți: potențial. Cheltuială. Viitor.
Nu există companii care să ofere salarii bune pentru început, nu le mai căutați! Uitați-vă totuși după medii de lucru echilibrate, care vă dau timp pentru adaptare și instrumente pentru a performa. După modele adevărate de lideri. După oameni care știu să vă învețe. După șefi care vă permit să creșteți mari, nu vă storc emoțional ca pe lămâi doar pentru că vor și pot.
Așa cum firmele vorbesc despre indicatori măsurabili, așa ar trebui să priviți și voi fiecare pas profesional. Nu doar salariul este în ecuație, măcar la început când nu există alte responsabilități personale. Ci și echilibrul emoțional. Timpul vostru. Abilitățile dobândite, care trebuie să poată fi valorizate în piața muncii. Cât se investește în voi și cât vă costă, de fapt, ceea ce vi se oferă.
De acord ca si angajatii ar putea fi mai deschisi la inceput si sa aiba asteptari mai mici. Dar dincolo de asta, sunt unele chestii pe care nu le inteleg la exemplul asta, cu Ana Hotels si horeca in general. Detalii mai jos, scuze pt comentariul lung 🙂
Cea mai ieftina camera la Ana Hotels, 1-10 iulie, costa 159 EUR / noapte (pret de “early booking”, pe site-ul lor, nu pe booking sau altceva care adauga comisioane). Aceeasi perioada, la hoteluri similare din Belgia, de la mare, 4 stele, pretul pe noapte e cam la fel, in multe cazuri mai mic. Salariul mediu net pentru un ospatar e in jur de 1600 EUR / luna in Belgia, comparativ cu 400 EUR / luna in exemplul Ana Hotels. De unde vine diferenta asta? Acelasi tarif la incasari, salariu de 4 ori mai mic.
Mergand putin mai departe, am aruncat o privire pe datele financiare de la Ana Hotels pt 2019 (ca sa fie un an curat, inainte de pandemie) si am incercat sa compar cu un hotel din Belgia. Comparatia e sigur limitata fiind vorba de un singur hotel, dar hai sa vedem. Thermae Hotel, 4 stele, Oostende – statiune destul de premium, hotel cu specific Thermae, similar AH cred. Pret camera / noapte cam 150 EUR, similar AH.
Pentru 2019:
AH (raporteaza la nivel de grup, nu doar AH Eforie) – 585 angajati – CA 35 mil EUR – Profit net 7.8 mil EUR. Marja profit net 22%, productivitate angajat 60.000 EUR / an
Thermae Oostende – 27 angajati (1 hotel) – CA 2.2 mil EUR – Profit net 243k EUR. Marja profit net 11%, productivitate angajat 80.000 EUR / an. Total plati cu angajatii 1.3 mil eur/an, adica putin peste 4000 eur brut / luna / angajat. Inseamna vreo 2.600 eur net.
Sigur, angajatii de la Thermae au o productivitate cu 30% mai mare. Poate pentru ca sunt mai putini, sunt mai bine platiti, poate nu pleaca la prima ocazie etc. Banuiesc ca cei calificati din Romania prefera sa lucreze in Oostende pe 4.000 eur brut / luna decat in Eforie pe 400 eur net / luna.
Si perspectiva angajatorului e diferita. Thermae isi asuma o marja de profit de doar 10%, nu 20%+ ca la Ana Hotels. As crede ca si serviciile sunt ceva mai bune la Thermae, angajatii sunt multumiti, isi dau mai mult silinta.
De dragul calculelor, ce s-ar fi intamplat in 2019 daca AH ar fi ales sa dea 500 eur / luna in plus fiecarui angajat? Presupunand zero crestere de eficienta a lor, profitul s-ar fi redus de la 7.8 la 4.3 mil EUR, adica ar fi fost de 12% din CA.
La final, o curiozitate pentru AH si recruiterii din horeca – in ce masura decizia de a plati salarii mici tine asumarea faptului ca angajatul pleaca la prima oportunitate si oricum va trebui sa ia altul nou, asa ca nu se justifica salariul mare? Care e costul acestui turnover pe care mi-l imaginez foarte mare? Nu s-ar reduce semnificativ daca ar plati angajatii nu dublu, ca in calculul de mai sus, ci macar cu 20-30% peste piata? N-ar veni multi din aia buni la ei si n-ar sta mai mult?
Iar datele alea de la INS cu 400 eur net medie (nu minim) pentru angajatii din horeca, unde banuiesc ca sunt inclusi si cei calificati si ceva management – suna foarte rau. Chiar toata lumea lucreaza pe aprox minim / economie in domeniul asta?
Mulțumesc pentru comentariul documentat! Rar se întâmplă.
Calculele tale sunt interesante. Piața muncii din România este însă mult mai pestriță ca cea din Belgia. Iar faptul că oamenii pleacă pe capete, îngreunează gândirea strategică a managerilor. Mă rog, nu că altminteri ar fi foarte evervescentă 🙂
Dau un exemplu pe care îl tot dau, pentru că m-a marcat: la o conferință despre antreprenoriat, un șef din Horeca ne învăța cum se plătesc salariile din domeniu la “gri” pentru că oricum în servicii bacșișul e norma, deci oamenii își triplează veniturile. Asta ar explica și salariul acela mediu de 400 eur din statistici.