Angajați vs angajatori, episodul 2589

Iar a luat foc Internetul! De această dată, o doamnă manager de hotel a menționat într-un interviu oferit unui ziar online de business o discuție avută cu un candidat tânăr, fără experiență, care a întrebat-o dacă ea s-ar descurca cu 2000 de ron lunar. Răspunsul, considerat lipsit de empatie, stupid și mai completați voi cu epitete similare, a fost acela că salariul de debut este mic, iar soluția când nu-ți ajung banii este să-ți mai iei un job.

“De asta nu găsesc angajatorii români forță de muncă!” “Copos must die!” (Doamna fiind angajată la unul dintre hotelurile respectivului afacerist).

Mă aștept să apară scuzele și cenușa în cap, deși interviul nu a fost deloc lipsit de echilibru, dar așa-i în noua orânduire virtuală: nu mai citește nimeni textul (pe care îl găsiți aici), doar titlul și interpretările aferente.

Ca să fiu clară de la început eu mi-aș dori ca tinerii să își înceapă cariera cu salarii care să le permită o chirie decentă, un coș zilnic echilibrat și câte o ieșire în weekend.

Doar că există o explicație pentru care firmele nu se înghesuie să le ofere aceste venituri. Una de sorginte capitalistă: puțini tineri produc sau performează în primii ani de activitate în așa fel încât să își acopere salariul și cheltuielile pe care firma le are cu ei. Pentru că nu doar taxele către stat se adaugă la acestea. Ci instrumentele de lucru, beneficiile, timpul care li se alocă pentru învățare, timpul (scump) al celor care îi instruiesc. Erorile inerente, uneori periculoase. Recrutarea și selecția lor.

Că tot am ajuns aici, vă spun un lucru care poate părea surprinzător: proiectele de recrutare și selecție care implică personal neexperimentat costă întotdeauna mai mult. Pentru că tinerii sunt mai volatili: aplică și dispar în procent mai mare. Sau aplică, promit să vină la interviu și dispar.

Ideea că trebuie să li se dea, e altruistă. Dar firmele nu sunt ONG-uri, sunt organizații orientate către profit.

Și dacă vă închipuiți că doar la noi este așa, priviți către țările ale căror capitale au de mult apă caldă. Și unde a avea mai multe joburi, mai ales la început de drum profesional, este o normalitate, nu un lucru privit ca absurd.

Cât despre “de aceea nu găsesc patronii oameni!” Trebuie să știți că firmele românești nu găsesc personal CALIFICAT. Sau măcar tineri cu atitudine corectă, dispuși să învețe 2-3 ani, pentru că meseriile nu se deprind în perioada de probă.

Dacă ar da salarii de debut pornind de la 6000 ron ar fi, întradevăr, plin de aplicanți. Adică ar avea și mai mari costuri cu selecția. Și mai mari costuri cu angajarea, inducția și instruirea. Și mai mare volatilitatea, că intoleranța la frustrări și eșec tot aia rămâne pe orice salariu de pornire.

Că bloggerii generaliști o ard pe filantropie, mi se pare scuzabil. Când văd însă consultanți de vază aruncând vorbe populiste și fiind aplaudați la scenă deschisă, realizez că, de fapt, oamenii nu mai caută direcții sustenabile pe care să o apuce, ci fente după care să meargă.

Dragi tineri, debutul e greu! Ieșiți din școli, ca și noi ăștia mai bătrâni la vremea noastră, fără să știți mare lucru! Este important nu doar să învățați o meserie, cu bunele și relele ei, cu priorități și scurtături. Ci și să vă adaptați unor stiluri diverse de lucru, unor culturi organizaționale diferite de ce vă așteptați, unor contexte care vă privesc exact cum sunteți: potențial. Cheltuială. Viitor.

Nu există companii care să ofere salarii bune pentru început, nu le mai căutați! Uitați-vă totuși după medii de lucru echilibrate, care vă dau timp pentru adaptare și instrumente pentru a performa. După modele  adevărate de lideri. După oameni care știu să vă învețe. După șefi care vă permit să creșteți mari, nu vă storc emoțional ca pe lămâi doar pentru că vor și pot.

Așa cum firmele vorbesc despre indicatori măsurabili, așa ar trebui să priviți și voi fiecare pas profesional. Nu doar salariul este în ecuație, măcar la început când nu există alte responsabilități personale. Ci și echilibrul emoțional. Timpul vostru. Abilitățile dobândite, care trebuie să poată fi valorizate în piața muncii. Cât se investește în voi și cât vă costă, de fapt, ceea ce vi se oferă.