Viitorul sună.

De ceva vreme se simte vântul schimbării în HR și asta înainte de a se instaura prezenta criză sanitară. Una dintre cele mai evidente tendințe fiind schimbarea modului în care este privit angajatul.

Dacă până acum conta capacitatea sa de a munci, productivitatea, de ceva vreme auzim în literatura de specialitate termeni total exotici în trecut precum”fericire” (da, din aceea personală),  satisfacție, sens (al vieții în general!), wellness.

Există și în HR, ca în orice alt domeniu, o modă, trenduri, influențe, marketing, iar angajatul văzut ca om, personalitate complexă cu nevoi diverse, și nu ca resursă, este noua normă.

Pare frumos, un vis devenit realitate chiar, pentru profesioniștii din domeniu. Dar toată grija aceasta excesivă pentru binele angajaților care trece cu mult peste zona profesională, intruziunea într-un spațiu care până acum era considerat intim, are, normal, un scop pecuniar. Astfel mutând atât fericirea, cât și relaxarea sau dezvoltarea personală în spațiile de lucru, angajatul își va petrece tot mai mult timp acolo. Legăturile vor fi tot mai greu de tăiat. Diferența dintre viața personală și cea profesională tot mai greu de făcut.

S-a văzut asta în lockdown. Majoritatea angajaților din corporații au muncit mult și bine, uneori până aproape de burnout. Este firesc să pierzi reperele, să nu poți echilibra balanțele, să treci peste zone în care ar fi trebuit să fie limite.

Evident că nu va dura mult tot acest răsfăț. Companiile sunt concentrate pe profit, iar fericirea nu este niciodată generatoare de așa ceva! Nici dezvoltarea personală reală, nici găsirea sensului vieții. Nici măcar leadershipul organizațional despre care se vorbește atât de mult și de frumos.

Ceea ce generează bani mulți companiilor este automatizarea, robotizarea. Repetarea aceluiași proces cu viteză sporită și rezultate constante. Iar resursa umană, devenită atât de romantic în zilele noastre om, se va transforma sau va fi înlocuită de roboți.

Deja angajații sunt selectați după algoritmi clari, repetitivi. Subiectivismul recruiterului este înlocuit cu obiectivitatea invariabilă și constantă a unor boți. Deja ecranele au luat locul operatorilor umani. Menajerele sunt înlocuite de gadgeturi și casierele de aparate cu barieră.

Lecțiile lockdown-ului sunt așadar exact cele pe care le negăm: profesiile artistice și spectacolele sportive, adică marii perdanți ai vremurilor sunt și marile noastre pierderi. Ne dorim să mergem la concerte, la teatru sau la un meci. Ne e dor de competiții, de învingători, de mari performeri.

Și nu doar asta. Inovația s-a dovedit a fi salvatoare. Faptul că în nici jumătate de an au apărut variante de testare tot mai eficiente, vaccinuri, echipamente de protecție tot mai eficiente, ne arată că în ciuda faptului că trăim deja într-o dictatură a proștilor, avem mare nevoie de oameni deștepți.

Apoi după toate aceste uriașe traume colective, avem nevoie de vindecători. De oameni care spun povești frumoase, de psihologi, de ființe empatice care să reacționeze uman.

Și nu în ultimul rând, avem o uriașă nevoie de lideri. Nu neapărat formali. Și nu doar noi, ci întreaga lume! Se comunică prost, se decide execrabil, se bâjbâie, se greșește. Iar noi ne-am cam obișnuit să reacționăm la fentele celor care încearcă să-și ascundă incompetența.

Altminteri oamenii pot și vor fi rapid înlocuiți. Va trebui să ne găsim acele zone profesionale în care să arătăm exact acele calități care ne diferențiază de fierătanii: creativitatea, inovația, leadershipul, arta, cultura, educația.