- 21/09/2023
Uitându-mă în jur pare că am devenit o specie obsedată de a ne păzi de traume. Fiecare deviație verbală a unui șef devine toxică, profesorii mai severi sunt clar abuzivi, orice conflict în cuplu trebuie tratat cu sesiuni de terapie.
Trauma a devenit subiectul de discuții principal în toate instituțiile sociale și dușmanul numărul unu al unei vieți personale echilibrate.
Nu este nimic incorect: nefericirea își are ca izvor nesecat șirul de situații cotidiene pentru care nu suntem pregătiți fizic și mental.
Dar cheia nu este să ne ferecăm emoțional într-un palat de cristal, întrucât nici acolo nu putem crea un mediu trauma-free. Ci să găsim modalități eficiente de a face față, de a deveni mai rezilienți, mai adaptabili, mai maleabili în fața greutăților.
Același lucru se întâmplă și în parenting: obsedați de ideea că suferința atroce a unor situații banale ne poate traumatiza copiii, îi protejăm prea mult, ajutându-i să devină astfel evitanți, anxioși.
Ne place sau nu, viața include boală, moarte, despărțiri, conflicte, durere de toate soiurile, agresivitate. Oricât am încerca să le ocolim, sunt inevitabile. Important este să-i învățăm să le ducă.
Iar prima lecție este exact aceasta: orice am face, nu putem scăpa de suferință. O viață echilibrată nu are ca scop a fugi de disconfort, ci a găsi sau crea mici sau mari bucurii care să ne facă existența plăcută. (Alcoolul sau alte dependențe nu sunt soluția!)
A doua este că nu poți fugi, nu te poți ascunde, decât pentru a-ți linge rănile. Apoi tot trebuie să ieși în lumea asta mare și rea, deseori cu cicatricile la vedere, continuându-ți traiul printre semeni. Pustnicia pare o idee bună atunci când suntem supărați, dar o mare parte din nevoile umane își găsesc rezolvarea tot printre oameni.
Iar a treia este să te joci cu percepțiile, cu perspectivele. Ale tale și ale celorlalți. Nimic nu durează o veșnicie, nici măcar durerea. Uneori ajută să vezi imaginea de ansamblu, alteori un detaliu insignifiant. Uneori ajută doar să pari puternic. Alteori să plângi, deși nu simți slăbiciune.
Viața nu-i ușoară indiferent de statutul social, de gen sau de alte astfel de atribute. În definitiv singurul lucru pe care ni le putem spune nouă și copiilor noștri atunci când dăm de greu este că vom izbuti cum, necum și de această dată să o scoatem la capăt.
(În plus ajută întotdeauna să știm puțină bătaie! 🙂)