Știrea săptămânii în educație a fost modificarea anului școlar: au luat, au dat, au pus, gata, din septembrie va fi bine.
Într-un fel mă bucur că apar modificări minore, din pilă. Mi-ar fi teamă să aud de o reformă, ceva! Vă dați seama ce ar ieși?
Uimirea pentru mine este alta: să aud de meditații, mai ales la matematică, de la clase tot mai mici. Da, oameni buni, în ciclul primar se fac meditații! Iar unde nu sunt meditații, este un angajat de after school sau părinte care supraveghează strict procesul.
Și nu cazuri izolate, este un sistem aproape generalizat. Unii copii nu înțeleg sau trebuie să țină pasul cu diversele concursuri școlare. Alții sunt împinși de părinții care vor performanță (din aia beton, nu vorbim de Căngurașul Matematician), iar asta se obține tot mai rar în clasă.
Mi se pare cel mai bun indicator al falimentului învățământului românesc: generații întregi care nu-și pot face temele independent. Nu la liceu, ci în clasele primare!
Pe de o parte avem învățătoare care nu sunt în stare să alfabetizeze o clasă de elevi, pe de alta există uneori părinți care au ambiția să facă cercetători NASA din copii care poate nu au nici chef, nici material de așa ceva. Care se prind în plasa tembelă a performanțelor de concurs, uitând că vârsta asta este pentru altceva, iar de competiții se vor sătura o viață întreagă.
De ce nu înțeleg copiii în clasă?
Pentru că predarea la cei mici a devenit un chin. Un amalgam de pseudometode și conținuturi anapoda, aceleași fișe pe care le-aș interzice mâine, pentru că par a stimula gândirea concretă, dar treaba asta e mai falsă ca unii doctori din spitalele noastre. Învățătoarele sunt nevoite să galopeze, conceptele, mai ales cele matematice, având totuși nevoie de timp să fie înțelese, interconectate, extrapolate. Colacul peste pupăză este reprezentat de concursurile școlare, bune pentru portofoliul școlii, inutile (chiar cu potențial periculos) pentru majoritatea copiilor, care în loc să se “joace” cu noile concepte și operații intră într-un proces de dresură generator de diplome.
Ce e de făcut?
Ce urlăm toți de atâta vreme: simplificare, întoarcere la nevoile psihologice ale copilului, încetarea galopului și a concursurilor de “frumusețe”. Dacă vrem cu adevărat performanță, trebuie să înțelegem că nu poate fi un sistem de masă. Așa cum un concurs de fotbal, oratorie sau cântat ar pune în dificultate mulți copii, lăsându-i cu senzația că nu sunt buni de nimic, la fel este și cu matematica.
Nu toți elevii pot deveni olimpici și nu acesta este scopul. Dar toți trebuie să poată face operații din ce în ce mai complexe, să înțeleagă datele unei probleme, să replice un algoritm.
În plus este nevoie de o conexiune funcțională între cicluri. În clasa a cincea, sistemul are senzația că cele trei luni de vacanță au transformat prichindeii în liceeni. Există o rupere incredibilă, pe care o remarcă majoritatea părinților și elevilor, dar care supraviețuiește, asemeni oricărei belele, tuturor timpurilor.
Ce se va face?
În cel mai bun caz, nimic. În cel mai rău se va trezi un ministru mai curajos și va da temă de lucru consilierilor. Aceștia vor scrie niște documente, care vor fi transmise tuturor cu titlul obligatoriu de urmat. Mai este și varianta interzicerii meditațiilor prin ordonanță de guvern. Că am mai văzut filmul ăsta prost cu auxiliarele sau temele pentru acasă.
(Mă) plâng acum. Pentru că din toamnă mă aștept la ce-i mai rău.
Un post scriptum cât un semnal de alarmă: nu știu cine a fost istețimea sa care a mutat învățarea cititului în clasa pregătitoare și care au fost argumentele sale. Aud tot mai des de copii cu dificultăți de învățare în această zonă, lucru nepermis de altfel.
Poate fi o problemă de metodică, am înțeles că din ce în ce mai multe învățătoare predau după cum apucă. Dar poate nu degeaba cititul și scrisul se învățau în tandem.