Vintage parenting: trei îndemnuri din copilărie

Părinții noștri nu aveau bloguri, Facebook sau forumuri de discuții pline de părerologi. Nici măcar nu luau în calcul că ar fi nevoie de facultatea de crescut copii înainte de a-i face.

Ne iubeau necondiționat în trendurile vremii, stabileau limite natural, greșeau, vindecau. În afară de cei care cu probleme financiare sau psihice serioase, toți ne-au crescut cum au putut de bine.

Cele mai frecvente îndemnuri parentale “de pe vremea noastră” par de neconceput acum. Pentru noi însă au fost niște refrene cotidiene inofensive, care păreau a ne intra pe o ureche și ieși pe alta. Dar s-au reîntors în cap de nicăieri când, la rândul nostru, am devenit părinți.

Reprezint așadar o generație care a crescut cu aceste “motivaționale”:

1. Dacă te lovești/ murdărești/ [insert orice activitate de genul ăsta aici] te omor. Evident că depinde în ce cheie primești in astfel de mesaj. Eu n-am crezut-o niciodată pe mama, care nu ar fi omorât nici măcar o muscă, în stare să mă strângă taman pe mine de gât.

Eram mai atentă după astfel de atenționări? Probabil. Îmi ieșea să nu mă lovesc/ murdăresc? Deloc. Dar când văd picioarele pururea vinete ale copiilor mei sau tona de rufe murdare care se strâng de pe o zi pe alta, nu pot să nu înțeleg că măcar încerca, așa cum putea, un minim control al daunelor.

2. Dacă colegul/ colega/ vecina/ vecinul/ prietenul/ prietena ta se arunca în cap, o făceai și tu?

Vă amintiți cum încercam să ne declinăm răspunderea greșelilor noastre dând vina pe alții? Cutare a fost primul! Eu doar m-am luat după ea/ el! Așa și?

Nu știu cum sunteți voi, dar eu am rămas cu vorba asta și o folosesc intensiv. Mi se pare nu doar o lecție de viață, dar și un îndemn la a fi autentic, responsabil pentru propriile acțiuni și critic în raport cu tendința de a merge după turmă.

3. Dacă te mai smiorcăi atât, îți dau eu motive serioase de plâns?

Așa gestionau părinții noștri momentele acelea în care eram sâcâiți sau plictisiți și bâzâiam a tristețe. Evident că pare de neconceput acum să minimizezi emoțiile copiilor! Ăsta e sadism, nu parenting!

Privită însă din alt unghi, sintagma cu pricina reprezintă tratamentul anxietății in a nutshell: te desensibilizezi față de situații minore, luând în calcul scenariile cele mai dezastruoase.

Știu că este la modă să blamăm părinții pentru toate belelele noastre. Dar de la o vârstă încolo, serios că devine acceptabil să facem asta doar în prezența unui specialist. Ne-au crescut cum s-au priceput, așa cum și noi facem același lucru acum.

Și după cum moda îndemnurilor catastrofale, ca cele de mai sus, a trecut, așa va trece și cea a superprotecției afective care se derulează în prezent.