Mi-a ajuns în fața ochilor prima carte validată științific despre parenting. Am să o cumpăr după ce termin de citit stocul achiziționat la începutul vacanței și sper să vă povestesc mai multe despre noile descoperiri.
Deși sunt curioasă în ceea ce privește validarea științifică a educației parentale, recunosc că sunt destul de sceptică în această privință. Avem nevoie de specialiști și de opiniile lor avizate, dar nu știu dacă validarea științifică este cea care ne lipsește în mod esențial.
Toți părinții își cunosc rolul parental: să îngrijească și să educe copii capabili să devină oameni mari autonomi, echilibrați emoțional/ mental și productivi. Care să știe să își câștige și conducă existența.
Dar provocările sunt multe. Și nu (doar) neștiința cărții de parenting ne pune probleme. Apar impedimente de ordin economic-financiar, probleme de sănătate a individului sau a relației dintre părinți, o dinamică a familiei care se schimbă (membri care mor sau se nasc). Viața este un șir finit de obstacole, care se încheie o dată cu ea.
Cea mai mare problemă în parenting nu este, așadar, lipsa perspectivei științifice. Ci dificultatea de a acționa corect la tot tăvălugul de provocări. Și cel mai greu lucru nu este neapărat a acționa corect.
Ci este acela de a ne schimba pe noi pentru a ne ajuta copiii să acționeze, la rândul lor, corect. Ei funcționează după chipul și asemănarea noastră, nu doar pentru că îi influențăm din punct de vedere genetic, ci pentru că suntem primele și cele mai importante modele de gândire și comportament.
De aceea cei mai buni părinți nu sunt cei mai școliți sau citiți. Ci sunt cei vindecați, care au o relație sănătoasă cu sine și cu ceilalți. Care funcționează optim în cuplu. Care găsesc plăcere în a-și construi destinul.
Iar asta nu se învață din cărți, ci de la alți părinți. Sau, mult mai greu, pe scaunul unui terapeut.