Îmi amintesc că în tinerețea profesională obișnuiam să cumpăr prăjituri pentru colegii care demisionau. Un soi de party post-divorț, trist dar cu accente vesele, că așa-i în viață, orice sfârșit cu potenţial de înroșit ochii poate înseamna un început care să aducă zâmbetul pe buze. Nu toți primeau această tratație, existau și cazuri în care resentimentele sau supărările ar fi făcut nepotrivită o astfel de experiență.
Dar indiferent de final, întotdeauna i-am înțeles pe cei care plecau, fie pentru un salariu mai mare, fie pentru orizonturi profesionale mai vaste, fie pentru țări cu o apă mai caldă ori pentru că pur și simplu își doreau altceva. Și întotdeauna am considerat că oamenii care simt nevoia să meargă mai departe, trebuie lăsați să-și trăiască deciziile. Pentru că în ciuda aparenţelor, întotdeauna există un motiv întemeiat al acestora. Este greu să trăieşti cu un salariu subdimensionat sau un şef întotdeauna încărcat. Într-un continuu plictis profesional. Sau cu demonii bine ascunşi de ochii lumii ai celor cu care îţi împarţi biroul sau existenţa.
Iar în ciuda previziunilor negative ale criticilor, într-o majoritate covârșitoare aceștia sunt bine. Există viaţă şi după demisie, şi după divorţ. Ba chiar mulţi zic că şi după moarte.
Mai mult decât atât, întotdeauna afacerile care au supraviețuit hemoragiilor se personal au devenit mai puternice. S-au reinventat. Au găsit soluții. Au crescut.
Așa-i în business, ca și în viață. Oamenii trebuie lăsați să-și trăiască destinul. Trebuie să ne retragem în fața deciziilor luate de ei, fie de a pleca, a se schimba, fie de a rămâne la fel în contexte care solicită schimbarea. Și da, oricât de trist ar fi, oamenii care aleg că nu ne mai încap în casă, în suflet sau în birou, trebuie celebrați.
Mă gândesc cum ar fi arătat firmele prin care am trecut dacă n-ar fi schimbat nimic prin listele de angajați. Și mi se pare mult mai trist decât demisiile pe care le-am avut în faţă.
Oamenii vin și pleacă. Unii lasă în urmă mai multă știință, organizare, creativitate, dorință și dor. Alții resentimente, disconfort și apoi ușurare. Toți au rostul lor. Fiecare ne învață câte ceva despre lume, profesie, despre noi înșine. Unii ne devin modele. Alții amintiri urâte. Dar oricum ar fi, într-un fel sau altul vor pleca. Sau vor veni.
Vremurile actuale prezintă astfel de predispoziții. Disponibilizările, demisiile și divorțurile sunt la ordinea zilei. Plecările și schimbările mai vizibile ca oricând. Deciziile contondente parcă mai dureroase. Dar n-ar trebui să uităm că oricât de grele ar fi, merită poate tort și îmbrățișări. Fie ele și virtuale.
Pentru că şi viața, și afacerile pot merge înainte în ciuda lor. Mai puternice. Mai departe.