Plus/ minus

În profesia mea, îmi dau seama despre dificultatea unor potențiale proiecte de recrutare după modul în care îmi sunt descrise: dacă cei din fața mea au multe cerințe pozitive (“candidatul să știe tehnologia x, să fie muncitor și comunicativ”) atunci vorbim despre proiecte noi. Dacă apar preponderent cerințe negative (“să nu întârzie, să nu aibă probleme de adaptare, să nu fie introvert”) atunci vorbim despre proiecte vechi, care au trecut deja prin câteva serii de insuccese.

În viața personală este la fel. Veți observa că oamenii încercați de viață și greutăți, au tendința de a-și dori negații: ginerele să nu bea și să nu fie violent, copiii să nu aibă necazuri sau boli, în general să nu vină vremuri grele.

Social stăm la fel: ne dorim politicieni care să nu fure și să nu fie proști.

Ați zice că nu-i o mare problemă asta și că încerc să despic un fir invizibil în patru părți egale. În realitate lucrurile nu stau chiar așa.

Profesional vorbind, eu știu că proiectele care tind să fie definite negativ eșuează în marea lor majoritate. Atunci când începi să vezi cum nu trebuie să fie candidații, înseamnă că ai bătut pasul pe loc într-o greșeală prea mult timp. Că trebuie să o iei de la capăt altfel, trebuie să schimbi abordarea punctuală și poate chiar ceva mai mult și mai sus. Iar schimbarea organizațională este costisitoare și foarte dificilă, greu de cuprins într-un fee rezonabil.

Personal apoi, am văzut că toți cei care își definesc năzuințele cu “nu” au la rândul lor astfel de probleme. Nu (mai) știu să aprecieze ce au, nici să se bucure de viață. Sunt copleșiți de un tablou urât și nu au puterea să-l părăsească, ba mai mult, îi mai planifică niște atribute negative. Când tu nu ești bine, cum poți vedea ce este, de fapt, binele?

Social, nu mai zic. Spunem “nu” corupților în loc să spunem “da” performanțelor, așa că batem pasul pe loc, pentru că tot mai puțini își găsesc curajul să-și asume investiții, proiecte noi, planuri mărețe. Ce folos dacă vor fi acuzați oricum că “nu” ceva?

Suntem bine așadar cât încă avem naivitatea, bucuria de a fi pozitivi. Cu cât ne acrim: personal, profesional, social, cu atât mai greu și urât ne va fi. Iar schimbarea devine nu doar o necesitate, ci și o cruce greu de dus.