- 27/11/2019
– Parcă nici nu l-am avut! Exact așa mă simt: de parcă nici nu l-am avut! îmi spune mătușa mea pe drumul de întoarcere de la cimitir.
Tanti Lina este sora mamei mele și a doua mea mamă. A avut o căsnicie lungă și plină de bune, dar, cum e firesc, și de multe necazuri. Indiferent câte greutăți a avut a știut că alături îi este omul pe care se poate baza. Iar acum, că l-a pierdut, simte că nici n-a existat. Iată chintesența doliului: brusc te adaptezi unei pierderi, iar cea mai simplă cale a minții este să-ți spună că de fapt n-a fost nimic. Dar inima știe și tot doare.
Am avut dreptate: nu există poveste de iubire cu final fericit. Oricum ar fi sfârșitul, tot urât și trist îl simțim.
– Nu știu ce a fost azi, dar toată lumea a comandat mâncărică din aceasta gătită, ne spune băiatul care ne servește la restaurant.
După o zi întunecată și tristă, un drum obositor și o lungă așteptare de vești bune, tot ce vrem este să vedem ceva bun aburind în farfurie.
Când sufletul și mintea par franjuri, măcar stomacul să se simtă în siguranță.
– Veniți să vedeți ceva în sufragerie! ne cheamă bunicul, rămas unicul refugiu al copiilor pe timp de părinți indisponibili.
Aprinzând lustra, două becuri au început să se miște împroșcând pe tavan multe lumini colorate. Un fel de vestitoare ale Crăciunului. Și poate sunt chiar cele de la capătul tunelului.