Mi-am început dimineața citind un articol revoltător despre un copil cu Sindrom Down nevoit să-și schimbe școala și despre complotul unei întregi comunități de copii, părinți și profesori de a nu-l primi în instituția lor.
Este îngrozitor cum aleg oamenii să-și tortureze inutil semenii. Și este cu atât mai surprinzător când lucrurile acestea se întâmplă instituționalizat, într-un loc care ar trebui să fie deschis tuturor.
“Cazul” s-a finalizat cu o amendă insignifiantă. Doi bani pentru un suflet chinuit. Mai utilă era munca în folosul persoanelor cu Sindrom Down, implicarea în organizarea unor grupuri de joacă și învățare mediate de specialiști. Măcar torționarii ar fi învățat câte au de oferit acești copii speciali!
Am crede că astfel de incidente nefericite se întâmplă doar celor cu nevoi speciale. Dar nu, o pățim pe rând fiecare dintre noi. Toți purtăm pe frunte etichete sociale mai mult sau mai puțin vizibile, care incită la critici, discriminări, linșaje chiar.
Dacă ești o femeie frumoasă, cu siguranță îți lipsesc din neuroni, ba chiar și din moralitate. Copiii inteligenți peste medie sunt tocilari și inadaptați. Oamenii creativi sau excentrici sunt nebuni. Cei bogați – automat hoți. Cei săritori și empatici, proști. Cei săraci, leneși.
Nu trebuie neapărat să ai Sindrom Down ca să te simți inadecvat social. Fiecare dintre noi trăim oprobriul de a fi diferit. Ne simțim judecați, criticați, respinși, jefuiți de oportunități.
Așa a înțeles specia umană adaptarea: găsind punctul nevralgic al aproapelui și lovind nimicitor. Iar victimei nu-i rămâne decât să-și ascundă cât mai bine rănile pentru a putea supraviețui.
Ne e greu tuturor. Și poate că dacă religia n-ar mai avea la bază rapoarte amănunțite despre contabilizarea păcatelor și pedepselor, iar educația ar fi cu adevărat o prioritate, ar deveni mai ușor.