De când mă pricep la fotbal?

Aveam trei ani când am început să mă rog de tata să mă ia cu el la stadion. Pe atunci echipa din oraș reușea să-l umple până la refuz. Evident că n-a fost chip să-l conving pentru că n-ar fi fost tocmai zona în care părinții mei sperau să-mi dezvolt vocabularul. Și comportamentul.

Oricum, nu ratam meciurile de la televizor. Mă enervau totuși etapele de la radio, păreau ca atunci când mirosea pe scară a prăjituri și trebuia să te saturi cu atât. Mă fascina totuși debitul verbal al lui Ilie Dobre, care se distingea clar dintre toate vocile depresate.

Au trecut niște ani până m-a luat cu el prima oară. Și recunosc că inițial nu i-am înțeles îngrijorările privitoare la vocabular: trei sferturi dintre cuvinte și locuțiunile auzite acolo îmi erau străine! Umorul părea totuși de calitate. La cinci ani recitam echipa Universității Craiova, prima mea iubire. La șase ani am fost mituită cu un Pepsi de un coleg de-al tatălui, n-aveți idee ce poreclă creativă avea, care m-a învățat astfel echipa Stelei. A fost scandal mare la ieșirea asta, tata a supralicitat, dar răul fusese făcut: am devenit stelistă. Pentru un Pepsi și pentru a-mi declara independența microbistică! 🙂

Am văzut toate meciurile mari ale Stelei și ale echipei naționale. Am ieșit în stradă pentru succese, am bocit pentru eșecuri.

La 20 de ani am început să mă rog de actualul meu soț să mă ia la meciuri pe stadion. Nici el nu s-a înduplecat prea ușor, motivele fiind totuși altele. Măcar acolo să scape de belea! N-a scăpat un timp, noroc că au apărut copiii!

Știu regulile, inclusiv cea a offside-ului. Văd fazele spectaculoase, talentul în fază incipientă, erorile. Inclusiv la meciurile celui mic îmi sar în ochi copiii talentați, dar și pe cei hiperstimulați, adică cei cu care se lucrează în exces. Nu sunt expertă, nici pasionată până la obsesie, doar o consumatoare ocazională și pretențioasă.

Și iată-mă ajungând unde am vrut: în ultima vreme, având piticul înscris la un club de fotbal, discuțiile duc invariabil spre subiect. Și, evident, am opinii. Pe care le exprim primind înapoi priviri și/sau replici ironice de tipul “dar de când te pricepi tu la fotbal?”.

Și-mi aduc aminte de cuvintele învățate precoce pe stadion dimpreună cu clasica socoteală a lui Adrian Despot, așa că-mi vine să răspund prompt: De la trei ani, în [insert nume organ] mea!