Îmi încep dimineața ca de obicei: deja tracasată de traficul bucureștean și de trezitul prea matinal. Pe canapea, cu o cafea alături, în liniștea apartamentului care îmi folosește ca birou, mie și ca after-school copilului mic.
Dar este ultima săptămână aici. Va veni iar momentul să înmânăm smocul de chei unui nou proprietar. Acest acasă, n-a fost să fie ceea ce ne-am planificat.
Este drept că eu n-am crezut de prima dată în el. Trecusem deja printr-o renovare totală a unui apartament și prin construcția unei case. Știu, așadar, prea bine ce înseamnă, cât costă, nu doar în termeni de bani, ci și de energie, timp, neuroni prăjiți. În România, țara care aspiră la lucruri bine făcute, pereții drepți sau estetica unor țevi de calorifer sunt simpatice utopii.
Apoi eu cred că fiecare casă are o istorie care o marchează. Noi am adus agitație, bucurie, joc, viață în ele. Dar le-am cumpărat uneori cu povești triste, destine ciudate, relații eșuate.
Toți cei care au venit să vadă apartamentul au întrebat de ce vrem să-l vindem. Pentru că nu ni se potrivește, nu ne regăsim în el și nu reușim a strânge motivația de a termina proiectul de amenajare început. Pentru că merită să fie folosit total, să fie acasă pentru cineva.
Și pentru că face parte dintr-un trecut pe care, probabil, trebuia să-l lăsăm exact acolo: în trecut. Întoarcerea în vremurile în care eram tineri, săraci, nebuni, nu a fost tocmai benefică.
Nostalgia asta de a retrăi dintr-o altă perspectivă vremuri vechi este pur emoțională și neproductivă. Toată experiența avută nu a rescris părțile mai puțin frumoase din studenția noastră. Ci doar a creat o buclă în timp, la fel de frustrantă, dar și frumoasă, ca cea din trecut.
Noi, oamenii, avem tendința asta de a încerca să schimbăm ceea ce a fost. Atât de naivi suntem: să ne închipuim că mai mulți bani și proiecte ambițioase ne fac să uităm fostele suferințele.
În realitate, prezentul și viitorul nostru sunt bazate pe cât de bine reușim să acceptăm și prețuim trecutul exact așa cum a fost. Lăsându-l acolo, la vremea lui. Pentru că nu aduce nimic bun mutându-l în zilele noastre.
Azi e calm și miroase a prăjitură și cafea, exact cum îmi place mie. Nu știu mâine ce va fi. Dar știu sigur că la cele trecute nu mă mai întorc.