Și copiii cuminți fac lucruri rele

Am povestit de multe ori cele ce urmează, dar niciodată parcă nu s-a potrivit atât de bine ca acum.

Pe când eram tânără învățătoare în satul natal al părinților, s-a petrecut un incident absolut îngrozitor: pe zidul proaspăt zugrăvit al școlii, au apărut peste noapte niște bulgări de noroi.

S-a purces, după cum era firesc, la o anchetă amplă și fermă, iar vinovatul s-a dovedit a fi unul dintre elevii mei. Până să aflu eu toată tărășenia, copilul fusese deja interogat de conducere, dar pentru că era teribil de speriat nu au scos nimic de la el. Când mi l-au adus în clasă, el tremura de frică și directoarea de nervi.

Aveam 19 ani, zero experiență de viață, multe amintiri din propria copilărie 😀 și același simț al umorului puțin defect pe care îl dețin și acum.

Evident că primul pas a fost să aflu ce s-a întâmplat. Iar răspunsul copilului, ajuns în sfârșit în fața unui adult calm, a fost dezarmant de simpatic. Faptele se dovedeau de-a dreptul banale: se plictisea, a văzut zidul imaculat, a aruncat un bulgăre de noroi, care s-a lipit frumos (copilul meu mic ar zice că a fost “satisfying”), așa că au urmat mulți alți bulgări.

Nimic din ce bănuiau profesorii care l-au interogat inițial, adică nu tu sabotaj, o ofensă la adresa celor care au zugrăvit sau o jignire la adresa corpului profesoral.

Așa funcționează mintea unui copil de șase ani. Găsește metode să-și umple locul și timpul fără să se gândească la consecințe. Sau reacționează impulsiv, fără să meargă prea departe pe șirul celor care ar putea urma. Iar adulții îi pun în cârcă fapte generate de nivelul lor de experiență, traume sau imaginație.

La cât de senin îmi povestea, m-a luat râsul și zâmbesc de câte ori îmi amintesc. Situația s-a rezolvat mai ușor de cât au crezut toți cei serioși din școală: noroiul s-a uscat și zidul a fost curățat ulterior de către părinți.

Copilul cu pricina nu era unul cu probleme de comportament. A fost primul și ultimul incident notabil avut cu el, din care a înțeles că nu orice activitate care pare distractivă, este și recomandată. Dar poate că dacă nu se simțea ascultat, lucrurile nu ar fi stat așa.

Ce încerc să vă spun este că nu toate comportamentele urâte ale copiilor sunt dovada unor probleme de caracter sau echilibru mintal. Nici a lipsei de educație de acasă. Ei nu au încă abilitatea de a discerne, așa cum ne-am dori noi să o aibă. De aceea chiar și copiii cuminți pot face lucruri rele, și cei deștepți pot acționa stupid, făcând acțiuni cu potențial dăunător pentru sine sau cei din jur.

Iar cel mai important este să reacționăm echilibrat, pornind exact de la această premisă: că nu întotdeauna realizează consecințele, rezultatul final. Sau că uneori caută limita, vor să știe cât și cum pot forța regulile, să cunoască tipologiile umane prin reacțiile pe care le provoacă și noi metode de acțiune prin clasica soluție rezolvare și eroare.

Au fost niște zile cam agitate. Și le mulțumesc celor care au reacționat atât de echilibrat! Karma a fost blândă cu mine.