- 28/11/2017
După cum am spus de multe ori pe aici, inteligenţa ca abilitate cognitivă mi se pare supraestimată. Majoritatea părinţilor îşi doresc copii cu IQ uriaş, fără să ştie provocările care vin la pachet cu asta sau care ar fi mai exact fericirea de a avea urmaşi supradotaţi.
Ba chiar consider şi inteligenţa emoţională (EQ) un concept prea des folosit şi uneori de-a dreptul poetic. Este frumos să fim empatici, dar doar pentru cei din jur, la noi adesea lucrurile se întorc cu un efort perpetuu şi consistent de adaptare. În plus, reuşita în viaţă are elemente care ţin mai degrabă de comportamente non-afective, aflate uneori chiar la limita propriei acceptări. Plus că o parte dintre emoţii este indusă tocmai de contextul social şi oricât le-am recunoaşte şi îmbrăţişa, tot ne pot sabota reuşita.
Ceea ce mi se pare că ar trebui să ne preocupe mai mult este inteligenţa socială (SQ). Pentru că vrem sau nu, succesul nostru este condiţionat de grup, de validarea celor din jur. Degeaba sunt un pictor de excepție, dacă abia după 100 de ani ai eternității tablourile devin capodopere. Degeaba realizez cel mai grozav produs, dacă nu are succes de piaţă. Degeaba sunt genial, dacă lumea mă percepe doar ca pe o persoană excentrică și nu-mi pot canaliza abilitățile speciale spre ceva anume.
Iar validarea celor din jur este, chiar dacă nu pare, dependentă de propria noastră măsură, cea pe care ne-o aplicăm nouă, dar şi celor din jur. La scoală, la serviciu, în relaţiile romantice sau de afaceri, o mare parte din reuşită se datorează persuasiunii, încrederii în sine (măsurată în raport cu alţii), abilităţii de a ne adapta social şi a influenţa grupul.
Am să iau spre exemplificare cel mai actual model: politicienii. Este clar că nu-i dă deşteptăciunea afară din casă şi probabil dacă unii ar da testul Mensa, rezultatele ar fi sub forma unui prelung hohot de râs. Sunt ceva excepţii, dar acestea îmi confirmă concluzia. Nici emoţional nu par mult mai dotaţi ca un elefant de la Antipa. Dar social, dau scorurile peste cap. Îşi cunosc publicul ţintă, ştiu să vorbească pe limba lui, deţin controlul acelor resorturi care induc influenţă, ajungându-se chiar la manipulare.
Este adevărat că dacă ar puncta şi la IQ şi la EQ, am avea şansa unor schimbări sociale profunde şi benefice. Dar individual vorbind, SQ-ul este cel care determină acel confort psihologic şi succes uşor de gestionat. În plus, există o nevoie socială uriaşă în ceea ce priveşte acest tip de inteligenţă.
Cum o dezvoltăm? Dacă la cea cognitivă stimulăm creierul prin diferite şi multiple operaţii, algoritmi, analize, sinteze, memorare de informaţii noi, conexiuni paradoxale, la cea socială exersăm relaţionarea cu semenii. Este important ca de la cele mai fragede vârste copiii să vadă diverse tipologii umane, diferite tipuri de interacţiune, de abordări ale conflictelor sau problemelor de grup. Grădiniţa, şcoala vin poate cu cel mai mare impact în această zonă de dezvoltare. Grupurile spontane de lucru, implicarea în tot felul de proiecte şi activităţi de voluntariat asemenea.
Oamenii care schimbă lumea prin descoperirile lor revoluţionare au fost şi vor fi mereu puţini. Avem din ce în ce mai multă nevoie de oameni capabili să schimbe în bine lucrurile, situaţiile, relaţiile folosind puterea celor din jur. De revoluţionari de catifea, care lucrează zilnic la binele propriu şi colectiv, având ca arme dorinţa tuturor de schimbare. Şi care pot intra în cartea de istorie, chiar dacă nu sunt personalităti enciclopedice sau genii ale ştiinţei.