Presiunea de a fi fericiți de Crăciun

Duminică seara la noi în cartier a fost mare foc de artificii. Iar eu detest artificiile, pentru că, pe de o parte, îmi amintesc de unul dintre cele mai grele momente din viață, iar pe de alta pentru că animalele de companie (deloc puține) din dotare nu-s tocmai încântate de zgomotele infernale produse de bucuria oamenilor.

Poate că așa sărbătoresc domneștenii Sfântul Spiridon sau poate că cineva a marcat un eveniment notabil în viață. Dar bucuria lor a râcâit iritarea mea atât de tare încât, recunosc, am gândit cu păcat despre locul în care le-aș îndesa temeinic materialul pirotehnic.

Cam așa este și cu Crăciunul: pentru unii e mumă, pentru alții ciumă. Pentru că pe măsură ce ne maturizăm, înțelegem că un cadou, un brad și ceva sclipici nu ajută prea mult când vine vorba despre trecut amarul. Și că toată nebunia care ne înconjoară, cu decoruri, luminițe, colinde cântate obsesiv care ar trebui să ne ridice pe noi culmi ale împlinirii sufletești, riscă să scoată din noi ce e mai rău.

Unii au pierdut în anul ăsta bani. Mulți. Alții oameni dragi. Unii sunt bolnavi grav. Alții așteaptă, poate, diagnostice. Unii sunt singuri. Al optulea an la rând. Alții au prea multe cadouri de pus sub brad și se întreabă dacă mai rămâne ceva și pentru împodobit masa. Unii petrec sărbătorile în maternitate. Alții fac colivă.

Viața reală este neașteptat de diversă. Surprizele, de orice fel, pot lovi în orice zi. Uneori chiar nu putem pune stop problemelor doar pentru că așa ne zice calendarul.

În ceea ce mă privește recunosc că pe măsură ce am devenit adult, sărbătorile mi-au devenit, treptat, mai degrabă stres decât bucurie. O alergătură bezmetică, o lungă listă de bifat, un umplut intensiv de frigider și stomac. Urmate de oboseală, nervozitate, deconectare, dezechilibru. Mă bucur de fericirea copiilor mei și, ca orice părinte, duc mai departe magia. Dar aș vrea să-i învăț a lua viața simplu și autentic, așa cum vine ea. Pentru că nu întotdeauna putem pune luminițe și globulețe peste hopurile care ne așteaptă.

Poate că așa știm că ne-am maturizat, de fapt:  nu ne mai este suficientă promisiunea falsă a magiei. Scenariul. Luciul. Avem nevoie de emoții reale și autentice. De acceptare necondiționată. Pentru că a fi adult înseamnă a știi deja că mai bine plângi în hohote în brațele cuiva care ține la tine, decât să încerci să te bucuri de un cadou mare și frumos oferit din complezență.

Sărbătorile din zilele noastre sunt despre consum. Despre a avea mai mult în comparație cu alții, nu a fi mai buni față de noi, cei ce am fost în trecut. Despre a ne bucura acum, fals și programat, pentru tot anul în care am suportat cu un stoicism nejustificat, diverse.

Așa cum nu fiecare copil primește un cadou de Crăciun, nici adulți care să fie împăcați și confortabili cu ceea ce li se întâmplă nu sunt prea mulți. Pentru toți aceștia, sărbătorile de iarnă au devenit agasante. Generatoare de angoase și frustrări.

Dar știm deja: lucrurile, întâmplările și oamenii au exact valoarea pe care le-o dăm noi. Crăciunul poate fi magie, o zi ca oricare alta, o evadare, o încercare, un eșec lamentabil. Putem plânge sau râde. Putem mânca sarmale și caltaboș sau începe o dietă. Putem oferi sau nu cadouri și urări. Putem merge pe tradițional sau inventa noi obiceiuri. Importanța, simbolistica acestei zile, este exact cea pe care i-o oferim noi.