Urmează o relatare foarte lungă și personală, dar, așa cum v-am obișnuit, cu o concluzie cât o întreagă morală!
În casa noastră, încă de când ne-am imaginat-o, a existat o cameră pentru tata. Care a fost bunic destoinic, bonă, finanțator, suport moral, om bun la toate mai ales de când a apărut copilul mare pe lume. Numită “camera lui Toma”, încăperea de la parterul casei i-a fost și dormitor, și refugiu atunci când starea lui de sănătate a început să se deterioreze.
Din momentul în care am fost nevoiți să apelăm la ajutor specializat pentru îngrijirea lui, camera a rămas suspendată în trecut. Mi-a fost greu să-i strâng hainele pe care le avea într-o ordine exemplară în zilele bune și pe care le bulibășea imediat ce i le aranjam în zilele nebune. Să eliberez sertarele de toate nimicurile pe care le strângea minuțios. Să găsesc spațiului o utilitate nouă, acum, că proprietarul a căpătat o locuință într-un loc ceva mai îndepărtat și liniștit.
Căpitanul nostru a încercat să o transforme într-o cameră de joacă. A existat acolo o masă de Air Hockey, plus consolele copiilor, multe jocuri, niște pufi uriași în loc de canapea. Dar proiectul nu putea avea succes atât timp cât mare parte din trecut încă mai bântuia prin sertare și dulapuri.
Lucrurile s-au complicat atroce la începutul pandemiei când am vândut și eliberat apartamentul care ne servea ca birou, afterschool și cameră de oaspeți din București. Atunci în camera de joacă s-au înghesuit mai multe cutii cu diverse acte, poze, amintiri, transformând-o într-o tristă încăpere – depozit! Inclusiv masa de Air Hockey îndrăgită de toți copiii din cartier a devenit raft prăfuit plin de jucării și papetărie. (Am dovada pe Instagram!)
În tot acest timp copilul mic își făcea școala online din dining, la masa pe care mâncam atunci când apucam să fim cu toții, adică practic din living. Că așa-i la al doilea, îl pui pe unde apuci! Speram ca din septembrie să fie gata noul acasă, dar pandemia și planurile prea mărețe au amânat pe termen nelimitat renovarea. Deci și speranța lui că va avea o cameră proprie cu funcționalități multiple.
Iar la noi în living traficul este intens, vremurile astea noi făcându-l de coșmar! Pisici multe, un tată care se pregătește dimineața de serviciu, un frate care coboară în bucătărie cu propria școală online după el, o mamă care are nevoie de minimum trei cafele să înceapă a compila, e imposibil așadar să-și țină atenția spre propriul ecran.
Văzând haosul, Căpitanul a venit cu un nou proiect: camera lui Toma să devină birou. Și cu un deadline mai mult decât nerealist: în 48 de ore. Practic ce n-am reușit în doi ani să se întâmple în două zile.
Dar uneori este suficient să propui, că se aliniază planetele. Și este de ajuns o schimbare mică pentru ca apoi să se răstoarne toate în bine exact ca într-un joc de Domino. Sâmbătă seara copilul mare a primit ca sarcină de serviciu să meargă la Ikea și să cumpere un birou nou și un scaun comod. Recunosc: pariam pe un nou eșec știind că nu vom avea unde să le punem!
Duminică sarcina de serviciu a fost bifată. Cristi a mers cu prietenul lui bun, Adi, au achiziționat, au cărat, au montat.
Nu-mi închipuiam totuși că voi găsi puterea să eliberez dulapurile de trecut și să scap de cutiile aduse de la apartament. Dar băieții s-au mișcat așa de repede, au fost atât de implicați și haioși în activitatea lor, iar cel mic atât de fericit, încât n-am putut să nu mă mobilizez și eu!
Așa că de azi, școala primară online se mută într-un spațiu nou, mult mai adecvat. Nu ne vine niciunuia să credem că dintr-o înghesuială de console, cutii și jucării a ieșit ce vedeți mai sus!
Iar lucrurile nu se opresc aici. Când ai o cameră eliberată, simplificată, aranjată, nu te poți opri. Pe de o parte, vrei mai mult, pe de alta ești nevoit să găsești alte soluții logistice. Urmează așadar să golesc și livingul de prea multele jucării, dulapurile din casă de excesul de haine, ba chiar și debaraua exterioară intră în renovare.
Am citit la un moment dat eseul unei doamne care povestea cât de mult și-a schimbat viața cu o decizie banală și aparent insignifiantă: aceea de a-și face patul în fiecare dimineață, imediat ce-l părăsește. Mi s-a părut cumva neverosimil.
Dar este adevărat, ca lucrurile să se întâmple trebuie mai întâi să faci un pas mic, oricât de ilogic și nesemnificativ ar părea el pe moment. Să cumperi un birou pentru o cameră oricum arhiplină poate părea naiv, dar se dovedește a fi eficient. L-ai luat, îți trebuie, îi găsești și spațiul necesar!
De multe ori în proiectele noastre ne blocăm de grandoarea planurilor făcute și de primul obstacol. Ne trebuie neapărat resurse multe, timp suficient, energie pe măsură. Și evident că toate acestea simultan sunt greu de adus împreună. Uneori este suficient un pas mic, o achiziție minoră, care să modifice încet, dar sigur, întreg ecosistemul înconjurător.
Dacă mă citiți de mai multă vreme, știți deja concluzia: teoria pasului mic, a patului făcut în fiecare dimineață, a biroului fără spațiu destinat, se aplică atât acasă cât și la job. Deseori managerii așteaptă ceva măreț și înălțător. Bugetul ăla de vis! Angajați cum nu mai sunt alții pe lume! Idei de geniu. Dar, succesul este indus, în fond, tocmai de acțiuni mici, cotidiene, uneori chiar plictisitoare. De semințele schimbării semănate de nevoi punctuale și îngrijite cu răbdare de către cei implicați.
Cărora le mulțumesc și eu! Și le mai spun că în curând va trebui cumpărat/ cărat/ montat și un nou spațiu de depozitare în debara! 🙂