Pe cine salvăm?

Social Media a creat o nouă tipologie umană: salvatorul de tastatură. Adică acea persoană care stă în fața unui ecran și crede că prin niște comentarii indignate poate rezolva poluarea, defrișarea, reciclarea, abuzurile de orice fel și chiar aduce nemurirea.

Cea mai recentă viitoare salvată online este Britney Spears, o artistă pop de mare succes în anii 1990-2000, care a intrat într-un con de umbră muzical în ultima vreme, dar a reușit să creeze un nou hashtag global: #freebritney.

Care-i treaba cu eliberarea? În urma unor evenimente destul de bizare (a fost văzută conducând o mașină cu fiul ei în vârstă de doi ani în brațe, și-a ras părul din cap în public, a atacat mașina unui fotograf cu o umbrelă), artista a fost pusă sub tutela tatălui care ia din 2010, toate deciziile financiare, legale, administrative în numele ei. Cu siguranță motivul este o afecțiune psihică, dar nu știm care. Și este mai bine așa.

Britney a solicitat săptămânile trecute unui judecător eliminarea acestei tutele, pe care o consideră abuzivă. Unul dintre cele mai comentate elemente ale cererii sale este acela că, împotriva voinței ei, i s-a montat un sterilet. La cei 40 de ani si săi, artista vrea să se recăsătorească și să aibă alți copii.

Se vorbește mult, în contextul acesta, despre drepturi. Acela de a profesa, trăi după bunul plac, procrea.

Și justificat. Britney muncește de la 8-9 ani, cântă, dansează, compune, a susținut show-uri impresionante și are o avere pe măsură. Este implicată într-o relație de durată cu un dansator. Pare o persoană înalt funcțională și extrem de talentată.

Dar numai cine nu a văzut o afecțiune psihică incapacitantă poate gândi unidirecțional. Stigmatizarea este reală și nu vreau să arăt cu degetul. Dar, recunoaștem sau nu, oamenii bolnavi își pot face, uneori, rău singuri. Sau pot fi un pericol pentru cei din jur.

Nu vor asta. Nu cred asta. Dar așa se întâmplă în viața reală. Britney are deja doi băieți care sunt crescuți de tată. Mi-e greu să cred că episodul în care artista a condus cu unul în brațe a fost o regretabilă excepție. Drepturile ei sunt importante. Dar la fel de cumplit cu a controla viața cuiva, interzicându-i procrearea, este a permite noi drame.

Pare simplu, când te erijezi în salvator de tastatură, să crezi cu tărie că ai dreptate, deși n-ai văzut nici măcar o frântură din viața reală a victimei. Realitatea este că a face față unei situații de acest gen este o încercare cumplită, care necesită doar decizii grele. Nimic nu este ușor în a-ți vedea fiica sau sora într-o situație vulnerabilă și a găsi soluții prin care să controlezi riscurile. Drepturile cui le prioritizezi? Cine este victima, de fapt? Cine e călăul?

Dar într-o lume care gândește tot mai mult în alb, negru sau curcubeu, pare imposibil să vorbești depre griuri sau rozuri. Lumea o vrea liberă și gravidă. Judecătorii o țin sub tutelă. Familia, cu siguranță, și-ar dori să o vadă sănătoasă!