Chintesenţa tuturor stereotipurilor şi a lemnului din departamentele de resurse umane este cuprinsă în anunţurile de angajare.
Ştiu cum este, dau şi în mine: de cele mai multe ori ai trei joburi în unul, o firmă care nu străluceşte prin nimic ca angajator, eventual are şi câteva bube la vedere. Ce spui ca să atragi potentialii candidaţi?
Şeful de departament este psihopat? Salariul e mizerabil si va creşte la Sfântul Aşteaptă? Sediul stă să cadă? N-ai cum. Aşa că inventezi nişte sintagme care nu spun nimic sau care spun totul, în funcţie de cum o iei:
“Salariu motivant”. Care este, fie vorba între noi, un pleonasm în managementul resurselor umane. De cele mai multe ori exprimarea ascunde faptul că firma respectivă nu are habar care este media pieţei şi nici nu are grile clare de salarizare. Pachetul oferit este la mica tocmeală: “pe tine cât te-ar motiva?”, “păi 800 Eur net”, “adjudecat!
“Mediu de lucru familiar, cu supremul suntem o mare familie“. Probabil că cei în cauză targetează orfanii, că altfel nu-mi explic. Două familii nu-s deloc uşor de gestionat, întrebaţi-i pe cei care au dacă nu mă credeţi! Nu ştiu de ce ar fi familiaritatea un avantaj competitiv în piaţa muncii. De regulă astfel de exprimări se traduc în “am terminat de angajat toate rudele şi toţi prietenii, vino să vezi ce dificultăţi în a te adapta caracatiţei noastre te pasc!”
“Mediu de lucru plăcut”, fiind evident ca plăcerea nu este deloc o chestiune obiectivă. Asta se traduce de fapt în “mai ţipă şeful când şi când, dar în ziua de salariul ne permitem să ieşim toţi la o bere”.
“Posibilitatea dezvoltării carierei”. Pot înţelege când compania care foloseşte aceasta exprimare este una de tip corporatist, cu prezenţă geografică întinsă şi o organigramă cât să o cuprindă o bibliotecă generoasă. Dar când ai o firmă de 20 de angajaţi, în care secretara face marketing şi resurse umane, iar omul de la IT face inclusiv cafeaua, treaba asta cu dezvoltarea unei cariere nu prea stă în picioare.
“Pachet de beneficii motivant”: vă zic eu ca să nu credeţi că vi se oferă o vacanţă în Bahamas, veţi avea maxim tichete de masă (acum sub formă de card), un abonament la o clinică privata de sănatate care vă programează peste două luni la doctorii pe care nu-i solicită nimeni şi serviciul acela care aduce cărţi la birou, pe care personal nu-l agreez dintr-un motiv care poate părea copilăresc.
Ca să nu fiu acuzată că privesc lucrurile neconstructiv, iată ce vor să audă potenţialii angajaţi în primă fază, adică din anunţurile de angajare:
– Salariul. Măcar ca marjă, deşi mulţi se vor poziţiona nejustificat la limita superioară;
– Beneficii precizate explicit, precum: flexibilitatea programului de lucru, mai multe zile libere decât cele scrise strict în lege, plus cele pe care deja piaţa le-a consolidat (despre unele amintesc mai sus). Timpul de muncă a devenit mai fluid decât în perioada industrializării, obsesia de a crea intervale de lucru stricte pentru joburi care presupun altceva decât norma fixă de producţie este distructivă şi se traduce în pierderea multor candidaţi cu potenţial.
– Că există onboarding (bine, asta ar însemna să şi existe);
– Care sunt exact programele de învăţare (Curs de vânzări la academia X, curs de programare în limbajul Y).
Ulterior ar vrea să ştie că mediul de lucru este structurat, că există instrumentele de lucru necesare, că legea este respectată fără dispense, că managementul este fair şi eficient, că performanţa este măsurată obiectiv.
Unul dintre cei mai buni indicatori ai unei pieţe a muncii mature sunt anunţurile de angajare. Când le vom vedea concrete, în limbaj pragmatic, bine organizate şi depăşind stadiul de “căutăm omul orchestră” înseamnă că am depăşit perioada romantică a managementului autohton.