Afară plouă torențial. Speram să ningă anul acesta, ar fi fost așa, un semn divin de speranță. Dar în casă e cald și liniște. Și nici că se poate un indiciu mai bun că sunt norocoasă.
Până fierb oalele de pe aragaz mai beau o cafea și-mi amintesc. De sărbătorile cenușii din copilărie în care parcă nici brazii nu erau chiar verzi, singura culoare vibrantă fiind portocaliul fructelor găsite cu dificultate și multe intervenții.
De cele îndoliate în care nimic nu a contat. De cele în care cineva drag a fost bolnav. De cele în singurătate. De Crăciunurile în care mi-am purtat copiii, cu teamă pentru ceea ce urmează.
Știți deja: de sărbători necazurile nu iau pauză. Nici fricile, nici nervii, nici orice altă emoție negativă. Nu mereu, nu pentru toată lumea. Dar există întotdeauna speranță. Și bilete câștigătoare la loteria sorții care îți oferă câte un Decembrie așa cum îl speri.
Anul acesta sper să fim noi cei care l-am tras. Eu, ai mei, cei care mă citesc. Să ne fie Crăciunul acela grozav în amintirile noastre, în care toate au mers strună și indiferent de provocări, emoțiile au rămas în echilibru.
Chiar dacă plouă torențial, în casă este liniște și cald.
Sărbători liniștite!