Începutul de an mi-a adus în feed-uri (*) prima știre virală din zona profesională: Islanda a legiferat egalitatea salariilor între bărbați și femei! Cred că am văzut titlul ăsta mai des decât am auzit colinde în decembrie. Ceea ce e grav, pentru că de la muzica specifică sezonului m-a luat o colică biliară la un moment dat.
Am precizat în mai multe rânduri că ziarele autohtone de business au ajuns niște tabloide cu oameni mai puțin sclipicioși, dar zic și acum că titlul este pur bombastic.
Care este contextul schimbării legislative privind salariile din Islanda?
După cum știm cu toții este oricum ILEGAL să plătești mai mult bărbații decât femeile. Se numește DISCRIMINARE și este pedepsită în toată Europa și restul țărilor civilizate.
Doar că islandezii, a căror piață a muncii este mai matură, reglementată, dar mai ales cunoscută la nivel decizional în mod real, nu după cum zic niște statisticieni ca să dea bine, s-au prins că în ciuda legislației care împiedică asta, tot există un decalaj salarial de +7% la bărbați.
Așa că au căutat cauzele (**) și mai ales ce anume din practica de personal favorizează acest lucru. Și au aflat: lipsa de transparență a politicilor de salarizare. Practic o parte din companiile de acolo (ca mai toate de la noi), lasă salariile la nivel de “cerere și ofertă”. Iar în spatele unor idei precum confidențialitatea pachetului de angajare, diversitatea candidaților și imposibilitatea comparării acestora stă exact cheia discriminării. În fond există sisteme de salarizare clare, transparente și funcționale care pot fi implementate cu succes.
Și exact asta cere noua lege: ca firmele cu peste 25 de angajați să-și certifice sistemele de salarizare. Adică să apeleze la o instituție care să le facă periodic audit și să le ofere “țidula” care atestă că politicile lor salariale sunt nediscriminatorii.
Așadar demersul este în fapt un pas spre transparență și procedurizare. Pentru că egalitatea de șanse și nediscriminarea sunt deja legiferate în toate țările civilizate, așa cum este posibil dat fiind nivelul de abstractizare al conceptelor.
Poate garanta noua legislație salarii egale? Evident că nu, eu cu mintea de român antrenat în a vedea trei-patru interpretări alternative și soluții mi-am imaginat deja ocolișuri. (***) Dar dacă de la 7% decalajul scade la 5%, se cheamă că islandezii au mai făcut un pas înainte în a garanta egalitatea de șanse.
Dar lovitura finală este următoarea: prima țară cu o lege similară a fost de fapt Belgia. Parlamentul de acolo a adoptat în 2012 o lege care obligă întreprinderile să efectueze din doi în doi ani o analiză comparativă a structurii lor salariale. Belgia a fost, de asemenea, prima țară din UE care a organizat Ziua egalității de remunerare (în 2005).
Sau Austria. Sau Estonia 🙂
Concluzie: Islanda nu e prima țară care a legiferat egalitatea salarială, dar oricum așa îi va rămâne numele!
(*) nu pot să nu mă întreb cum va suna asta peste câțiva ani.
(**) cauzele sunt aceleași la nivel global – femeile sunt privite ca fiind mai puțin productive din cauza biologiei: perioada de graviditate, nașterea, lăuzia, bolile copiilor le micșorează timpul de lucru. Chiar dacă indemnizațiile lor sunt acoperite de bugetele statului, ca la noi, absența fizică, necesitatea unui înlocuitor cresc costurile firmelor. Dar într-o lume a responsabilității sociale declarate a companiilor, e cam ipocrit (și chiar sinucigaș) ca fix perpetuarea speciei să fie tăiată din lista de priorități.
(***) abilitatea asta este în ADN-ul de român 🙂