Privind prea departe

Citeam un articol despre sportul juvenil și dificultățile uriașe pe care le are de trecut în prezenta pandemie. Opinii pertinente, soluții existente, riscuri. Apoi am făcut greșeala să citesc din comentarii: “ce dacă moare sportul juvenil, așa vor fi mai puțini analfabeți!”, “țara arde și ăștia vor să dea cu balonul în minge” și altele similare.

Pentru că unora le este imposibil să înțeleagă că există copii pasionați de sport, care pentru asta trăiesc. Și cluburi, cu staff și cheltuieli, care din asta supraviețuiesc.

Abia ce s-a încheiat o campanie electorală, vine mintenaș alta. Și am văzut prea mulți oameni care se cred liberi, deștepți și emancipați aruncând cu vorbe grele asupra celorlalți. Care automat sunt retardați, ținuți cu forța la televizor, plătiți, spălați pe creier pentru că nu le împărtășesc opiniile.

Nu cred că există domeniu în care să nu fim polaritați: de la cremele de față (naturale sau cu chimicale?), tratarea bolilor (ceaiuri, uleiuri sau hapuri Big Pharma?), parenting (educație cu blândețe sau merge câte un ghiont?). Și din ce în ce mai războinici în a ne apăra alegerile.

Fiecare om suntem diferiți, că tot am amintit de sportul rege. Avem acces sau nu la educație de calitate, deținem experiențe de viață mai bune sau mai crâncene, un start mai fericit sau mai greu. Unii sunt mai buni la dat cu piciorul în minge, decât la orice altceva și atunci asta speră să facă în viață. Alții nu pot visa în veci să se angajeze la corporație și atunci simt că o companie municipală este ceea ce trebuie încurajat. Nu putem nici da timpul înapoi, nici rescrie genele sau istoria personală ca toți să fim personalități titrate, specializate în comentatul online.

Se vorbește intens despre nediscriminare. Dar noi nu suntem capabili să acceptăm diferențe minore între noi și ceilalți. Sunt unii care se cred superiori după cum pun ștampila pe o hârtie, deși de multe ori vor fi dezamăgiți. Dar nu vor recunoaște nici măcar în fața oglinzii. Alții pentru că au făcut o facultate, deși le folosește uneori mai puțin decât o școală de meserii. “Superioritatea” nu ține doar de gen sau vârstă. Inclusiv pusul precoce al urmașului pe oliță le dă unora sentimentul că sunt prea buni și speciali pentru lumea în care trăiesc.

Înainte de a visa deci la o lume echitabilă, trebuie să muncim pentru una înțelegătoare. În care să încercăm mai des a ne pune în papucii aproapelui nostru, în care să ne mobilizăm mai mult pentru a face bine și, mai ales, pentru a conștientiza că răul nu este doar cel mare, sistemic. Ci fiecare gest mărunt de răutate și ipocrizie, indiferent de grandoarea idealurilor care stau în spate.