Poveşti de adormit copiii

Cum au apărut poveștile?

10/02/2020 Doar nu credeți că am încetat brusc să primesc comenzi de texte vorbite înainte de culcare? De exemplu, serile trecute mi s-a cerut o poveste despre cum au apărut poveștile. Ce-i drept ar fi trebuit de mult să lămurim situația. Iată cum: ”A fost odată ca niciodată, că dacă n-ar fi, nici măcar nu s-ar povesti. Au fost nişte vremuri în care lumea nu arăta ca acum. Nu existau blocuri, nici mall-uri, nu existau telefoane sau internet. Nici măcar curent electric, ce să mai spunem despre piscine încălzite sau fântâni de ciocolată. În vremurile acelea oamenii se adăposteau cum puteau. Unii locuiau în pesteri, alţii în alte hrube pe care le găseau prin păduri. Le era greu: mâncau când şi ce apucau, le era frig, iar animalele sălbatice le complicau mult existenţa. Uneori plantele de leac pe care le foloseau nu aveau efectul scontat, aşa că mureau prea tineri. Într-una dintre peşteri trăiau un bărbat şi o femeie care tocmai ce născuse un copil. Era o iarnă foarte viforoasă, lemnele se împuţinaseră, iar proviziile se apropiau de fundul sacului. Părinţii ...
Citește mai mult »

Uşa

07/10/2019 Cred că au trecut 3 ani de când mi s-a cerut să spun ca poveste de adormit copiii o întâmplare cu o uşă. Iar aseară mi s-a cerut un bis şi am avut ceva emoţii că nu mi-o mai amintesc întocmai. O las aşadar scrisă aici pentru eventuale repetări, mai ales că am realizat acum de ce nu mai vrea copilul să arunce la coșul de gunoi absolut nimic 🙂 A fost odată ca niciodata, ca dacă n-ar fi fost, nici n-aş mai avea ce povesti. A fost odata o casă ca toate casele: nici prea mare, nici prea mică, nici prea nouă, nici prea veche, nici prea frumoasă, nici prea urâtă. Casa noastră era albă, avea o curte mare şi o uşă spectaculoasă la intrare – din lemn masiv cu diverse modele sculptate şi vopsită frumos în culoarea “golden” (la cererea clientului care ascultă povestea). Nu se ştie de ce rămăsese întotdeauna goală de-a lungul timpului, dar aşa şi-o amintea toată lumea. Unii ziceau că a stat cândva aici o familie care s-a mutat în Franţa, ...
Citește mai mult »

Culorile pierdute

31/07/2019 N-am mai scris de mult poveștile de adormit copilul mic. Aseară am avut de însăilat una despre culori pierdute. Care a început ca toate celelalte, cu “a fost o dată ca niciodată” și a continuat așa: ”Un băiețel ca toți ceilalți băieței: nici prea mare, nici prea mic, nici prea cuminte, nici prea zgubilitic, nici prea frumos, nici prea urât, nici prea deștept, dar nici prea tolomac. Și să vezi întâmplare! Într-una dintre dimineți, când băiețelul din povestea noastră s-a trezit, culorile dispăruseră și toată lumea era în alb și negru. Florile, soarele, semaforul, clădirile, toate păreau acum pictate în non-culori. Inițial a crezut că visează. S-a dus și s-a spălat pe față, dar lumea din jur a rămas monocromă. A mers apoi la bunica să o întrebe dacă vede culorile și nici ea nu le mai sesiza. A dat vina pe ochelarii ei sau vârstă și a fugit să-și întâlnească prietenii pentru a-și confirma nălucirile. Afară era haos. Lumea alerga panicată, mașinile se tamponau prin intersecții pentru că semafoarele erau greu de interpretat (*), câinii nu mai nimereau tufișurile, ...
Citește mai mult »

Înghețata eliberată

08/05/2018 Spunând povești cu subiect dat seară de seară, am ajuns să iau la rând tot regnul animal, de la euglena verde la cimpanzeu, toate plantele și aproape toate lucrurile din împrejurimi. O varietate de personaje pe care le-am pierdut, regăsit, le-am pus în situații imposibile, le-am împrietenit, certat, încurcat, obiectul creației fiind astfel din ce în ce mai greu de pus în pagină. Uneori ajung să cred că ideile s-au epuizat. Dar încă mai apare câte un subiect generos. De exemplu, nu de mult am avut de relatat o întâmplare cu una bucată înghețată eliberată. Adică desertul. De unde a scăpat? Iată ce zice povestea: A fost odată ca niciodată, că dacă n-ar fi, nici măcar n-aş mai povesti, a fost odată o îngheţată ca toate celelalte: nici prea mare, nici prea mică, nici prea naturală, nici prea plină de coloranţi, arome artificiale şi alte bazaconii, nici prea gustoasă, nici prea de aruncat. Îngheţata în cauză se născuse într-o fabrică obscură de provincie, era aromată cu piersici (*), avea 100 de grame, 100 kilocalorii și ambalajul auriu, destul de atrăgător. Ajunsă ulterior, împreună cu ...
Citește mai mult »

Tablourile

30/12/2017 Cezar a început să aibă idei tot mai clare despre povești, ba chiar pe lângă titlu spune și un rezumat scurt să se asigure că iese ce trebuie. Aseară a cerut o poveste despre un om care avea multe tablouri și a vrut să scape de ele. Este important de știut că tablourile sunt vorbitoare. Așa că m-am conformat și am început povestea cu a fost odată un om care avea multe tablouri: cu animale (pisici, câini, cai), cu peisaje (mări, munți, câmpii), cu fețe împărătești, cu mutre mai puțin nobile, multe și diverse așadar. – Avea chiar și cu flori! a completat scenaristul principal. Dar de multe ce erau începuseră să fie greu de păstrat și curățat așa că a început să dea din ele. A păstrat doar câteva… – Șase mai exact! precizează cel mic. Șase portrete ale rudelor sale. A dat câteva prin vecini, a donat unor orfelinate, a dus la școală, ba chiar și la Primărie. Dar cu timpul oamenii care au primit tablourile au realizat că e ceva ciudat cu ele. De exemplu, cel care avea tabloul ...
Citește mai mult »

Misterul de pe Strada Ghioceilor

30/12/2017 Acum două seri, povestea pentru adormit copilul mic a avut ca subiect impus: Omul care mergea pe stradă. Așa subiect ofertant, așa text 🙂 Carevasăzică a fost odată o întâmplare cam ciudată. Pe Strada Ghioceilor, într-o localitate tare îndepărtată trecea în fiecare zi, la aceeași oră un domn serios și elegant ce purta pălărie, baston și servietă. Era înalt, slab și silueta lui străbătea diminețile indiferent de vremea de afară. Toți localnicii se întrebau ce este cu el. Oare merge la serviciu? Poate la școala din apropiere? Sau la spital? Părea că vine de niciunde și se îndreaptă spre nicăieri. Și asta întotdeauna. Într-o zi, un puști care o pornea spre grădiniță, emoționat de întâlnirea neprevăzută, a scăpat din greșeală rucsacul lângă domn. Acesta l-a ajutat politicos să-l ridice și l-a întrebat: – Mergi spre grădiniță? – Da, a răspuns puștiul puțin fâstâcit. Dumneavoastră spre serviciu? Dar domnul nu a răspuns nimic și a plecat mai departe. Într-o altă zi, o bunică ce venea de la piață a scăpat de emoție plasa cu mere chiar lângă misteriosul personaj. Acesta i-a strâns fructele ...
Citește mai mult »

Ceața

26/12/2017 Continuăm cu maratonul poveștilor de adormit copii. Iar în seara de Crăciun am avut o comandă specială,  despre un fenomen meteorologic de sezon – ceața. Dau vina pe încălzirea globală și încep: A fost odată ca niciodată un prinț dintr-o țară îndepărtată care nu-și gasea soție. Au venit fete de peste mări și țări să-l convingă, dar tuturor le găsea cusururi. Ba că sunt urâte, ba lipsite de educație, ba leneșe. – Ba rele, completează copilul lista defectelor. Mă gândesc că deja are criterii de selecție interesante și zic mai departe. Dar cum se plimba el așa într-o zi prin regatul lui, vede o fată de o frumusețe rară.  – Cum o chema? sunt întreruptă iar. – Ileana, răspund eu cu gândul la Cosânzeana. – Nu-mi place, o chema Anastasia. Și pe prinț? – Matei, răspund eu cu gândul la colegii lui de grădiniță. – Nu e bine, prea scurt. Îl chema Andrei Ionuț Matei Sebastian. Mă gândesc că am slabe șanse să nimeresc pomelnicul de două ori și continui povestea: Și o întreabă direct dacă vrea să fie soția lui, pentru că așa e dragostea, ...
Citește mai mult »