- 21/05/2019
Zilele trecute citeam un articol frumos despre nişte poze vechi găsite recent într-un aparat foto cumpărat la o licitaţie. Acestea erau speciale, spectaculoase chiar, aşa că găsitorul a mers pe firul istoriei pentru a vedea cui aparţin. Surpriza a fost că deşi păreau opera unui profesionist, erau de fapt cadrele unei bone full-time, care avea ca pasiune fotografiatul, călătoriile făcute împreună cu familia pentru care lucra ajutând-o mult în acest sens.
Concluzia autorului era ca dacă femeia ar fi împărţit darul talentului ei celorlalţi la momentul acela, în 1960, dacă ar fi încercat să facă publice fotografiile, probabil acum am fi vorbit de ea ca de un reper în arta fotografică. Aşa, a rămas doar o ilustră necunoscută ale cărei poze au fost găsite întâmplator la o licitaţie.
Împ plac mult poveştile, dar întorcându-ne la realitate, eu nu cred că tot talentul îşi primeşte răsplata celebrităţii. Din contră, mi se pare că nu cei mai buni, cei mai talentaţi devin repere, ci cei mai adaptabili. Este suficient să o auziţi cântând live pe Madonna sau pe tipul cu patrăţele de la Maroon 5 să-mi daţi dreptate. Nu e muzică, e un chin şi pentru ei şi pentru cei care ascultă. N-avem noi idee câte voci minunate rămân cu spectacole grandioase doar în duşuri sau săli de clasă.
Asta pentru că a împărţi darurile cu ceilalţi te poate conduce la dezamăgiri uriaşe, şi că tot zic de muzică, probabil Justin Bieber m-ar îmbrăţişa dacă ar citi asta. Oamenii nu diferă de animale, tind doar a supravieţui ca specie şi individ. Pentru asta, nu-i cauți aproapelui tău calităţile uriaşe și te apuci să-l ridici în slăvi. Decât dacă eşti obligat de presiunea socială sau politică. Îi numeri în schimb defectele, faci inventarul, îi dai la gioale, îl faultezi grav, le induci şi altora că este un pericol.
De cele mai multe ori oamenii foarte talentaţi se pierd în valurile de critici şi analize idioate ale publicului. Dacă adăugăm presiunea industriei, cum este în muzică sau cinematografie, a împărtăşi darurile este calea dreaptă spre a te îmbogăţi. Pentru că ospiciile de lux sunt foarte scumpe!
Revenind la povestea noastră, dacă dădaca fotografă şi-ar fi împărtăşit talentul la vremea ei, ar fi idilic să credem că ar fi ajuns o profesionistă. Scenariul putea arăta astfel: familia la care lucra s-ar fi gândit că pierde cam mult timp cu pozele ca să aibă timp şi de copii. Primele creaţii publicate ar fi primit comentarii de tipul “te pricepi mai bine la şters kinderi la fund!”. Concediată, rămasă fără obiectul călătoriilor şi convinsă fiind ca pozele ei nu fac doi bani, s-ar fi angajat la o grădiniţă, unde singura conexiune cu fotografia ar fi fost ilustraţiile de la serbări.
Da, viaţa nu este ca în filmele americane. Ceea ce trebuie să ştie oricine vrea să-şi împartă cu semenii darul talentului său, este că nu va primi în schimb ovaţii decât după ce va suporta multe cepe degerate aruncate de alţii. Apoi cepele rămân, dar pe măsură ce talentul răzbate, apar şi multe flori.