Astăzi dezlegăm misterele pârâtului la copii, comportamentul acela de a spune acuzator, dar și spășit despre greșelile celor din jur:
– Doamna, cutare mi-a/ și-a stricat jucăria!
– Mama, prietenul X mi-a zis prost! (Sau i-a zis lui Y)
– Tata, vecinul Y m-a bătut!
Unii copiii reclamă doar ceea ce îi afectează direct, în timp ce alții spun tot ce văd și îi intrigă.
De ce pârăsc copiii?
În primul rând pentru a se face dreptate. Atunci când ei nu se descurcă, când o situație îi depășește, este normal să apeleze la cineva capabil să-i ajute. De aceea nu-i o idee bună să le ignorăm apelurile.
Dar uneori o fac doar pentru a se conecta cu adultul din viața lor. Când mama, tata, Doamna educatoare sau fratele mai mare nu le acordă atenția cuvenită, copiii au tendința de a exagera anumite întâmplări și incidente pentru a le obține compasiunea și cooperarea. Uneori tânjesc chiar după atenția pârâtului, oricât de ciudat ar suna. De aceea nu-i o idee prea bună să purcedem la acțiune fără întrebări ajutătoare care să lămurească mai exact speța.
Tot prin pâră copiii învață despre limite: despre vorbitul urât, comportamente nepermise, reguli, consecințe. De aceea vin să povestească despre situații în care nu sunt implicați direct: pentru a afla opinia avizată asupra situației în cauză.
Nu în ultimul rând, copiii își reclamă prietenii sau colegii just for fun. Uneori reclamațiile cu pricina sunt doar o modalitate de a uita de plictiseală.
În ceea ce privește reacția adulților, am observat des cele două extreme: fie sar să-l rupă în bătaie pe cel/ pe cea care le-a supărat odorul. Fie trimit reclamagiul la plimbare cu îndemnul ferm: “nu mai pârî, nu e frumos!”
Am fost și eu prinsă în astfel de situații și am observat că atunci când am zile proaste, recolta de pâră a copiilor este mai bogată, semn că au nevoie de atenția mea. Am învățat (cam târziu) să nu reacționez fără a pune întrebări ajutătoare care să-mi arate un tablou cât mai real al situației reclamate.
Nici nu trebuie să nu-i trimitem la plimbare fără a afla despre ce este vorba, uneori situații care par banale ascund comportamente cu potențial traumatic.
În plus, părințeala aduce cu sine întotdeauna dorul de lucruri care enervau la vremea lor. Precum somnul din bebelușie, atunci când ne așteptăm adolescenții de la petreceri, pupicii băloși cu resturi de mâncare, când la pubertate le cresc țepi care ne țin la distanță, așa ne va lipsi la maturitate și pâra multă din copilărie, când ajungem să scoatem cu forcepsul dezvăluiri despre viața lor.