În primăvara lui 2016, presa românească a aruncat o bombă cu informații despre folosirea pe scară largă în spitalele românești a dezinfectanților diluați achiziționați de la firma Hexi Pharma, care era implicată într-un scandal similar încă din 2006. Dezvăluirile au condus la un final apoteotic: patronul firmei s-a sinucis, iar compania a intrat în insolvență. Și în istorie ca o organizație criminală.
La momentul scandalului lucrau acolo aproximativ 50 de angajați care și-au pierdut ulterior locul de muncă, căpătând totodată o pată neagră în CV. Pentru că este greu de crezut că toată publicitatea negativă din jurul angajatorului nu le-a afectat cariera – a lucra într-o structură lipsită de scrupule, presupune, în ochiul public, fie lipsă de curaj, fie de moralitate. Și chiar dacă profilul profesional rămâne impecabil, tot există riscul să apară dificultăți de a trăi cu astfel de schelete prin sertare.
În activitatea de consultanță văd adesea că cele mai vulnerabile firme sunt cele în care angajații nu au curajul de a refuza nedreptăți și sarcini aflate la limita deontologiei profesionale sau la cea a absurdului. Le lipsește așadar curajul de a spune “nu”.
Pare profitabil să iei un salariu lună de lună, indiferent de context. Totuși, ar trebui să gândim cariera în termeni de sustenabilitate, pentru că piața muncii nu prea uită și nici nu iartă.
“Ce are asta cu educația copiilor?” vă veți întreba poate.
Mai multe decât ne închipuim. Curajul nu este o nebunie de moment, ci o calitate care se construiește în timp de la cele mai fragede vârste. A da copiilor dreptul de a alege, de a protesta atunci când se simt nedreptățiți, de a-și exprima sau argumenta opinia, de a greși sunt căi sigure spre a clădi curajul de a spune “nu” ori de câte ori se impune.
A le înăbuși independența, a-i pedepsi pentru că încearcă să-și apere drepturile sau părerile, înseamnă a crește adulți obedienți, vulnerabili abuzurilor angajatorilor și nu numai.
În loc să le pedepsim negațiile, ar trebui să le încurajăm exprimarea lor echilibrată, asertivă. Să-i învățăm să-și controleze furia, să argumenteze pe înțelesul tuturor, să înțeleagă că orice “nu” poate declanșa sentimente contradictorii, conflictuale chiar și să-i pregătim pentru o paletă largă de scenarii. Pentru că nu curajul unui refuz închide căi de comunicare. Obrăznicia, lipsa empatiei sau agresivitatea o fac.
Lăsați așadar copiii să se împotrivească, și la școală, și acasă. Ba chiar să abuzeze de “nu”-uri. Pentru că este mult mai simplu să-și calibreze în timp mulțimea de negații decât să-și regăsească la nevoie curajul de a le exprima.
Acest articol a fost scris pentru EduPerformance.