- 10/06/2020
Mâine este ultima zi de clasă pregătitoare a copilului mic. Copilul mare pare că a terminat de mult clasa a XI-a, se ocupă acum de Porțile (Virtuale) Deschise ale colegiului în care învață.
A fost un an școlar memorabil, asta este clar. A debutat pentru noi cu un doliu, a continuat frustrant și a devenit agonizant de la jumătatea lui martie, momentul în care toată lumea a intrat pentru un termen neprecizat atunci, în case.
Clasa pregătitoare, de care mi-a fost extrem de frică, este exact așa cum se povestește: poate fi plictisitoare pentru unii, incomodă pentru alții și chiar o provocare pentru anumiți copii. Este o etapă bună, care chiar pregătește, dar păcătuiește, ca oricare alta din învățământul tradițional printr-o inflexibilitate pe care doar învățătoarele bune reușesc să o depășească.
Pentru că da, când sistemul nu este cel mai pregătit, omul sfințește locul. Trebuie totuși să dau și Cezarului ce-i al lui (și nu vorbesc despre copil acum, ci despre școala românească 🙂 ) deja se lucrează multidisciplinar, științele sunt integrate cu matematica, se vorbește despre dezvoltarea personală – emoții, comportamente, relații, iar copiii sunt încurajați să comunice mai natural decât o făceam noi pe vremuri la Dezvoltarea Vorbirii.
Totuși, cea mai mare schimbare a adus-o, fără doar și poate, mutarea forțată a cursurilor din sălile de clasă acasă. Folosirea unor aplicații noi pentru majoritatea celor implicați, unor abordări noi și a unor motivații noi. Pentru că dacă a merge la școală, într-un cadru oarecum formal, într-un alt context social, cu o altă rutină zilnică, funcționează, a te da jos din pat și a începe cursurile pe canapeaua din apropiere, s-a dovedit a fi o provocare mai mare decât ne așteptam.
Surpriza a fost că școala românească, așa cum este ea, a reușit să se adapteze nesperat de bine. Criticilor le spun că eu mă așteptam la mult mai rău. S-au găsit resurse umane care sa ajute la setarea rapidă a platformelor, în contextul în care întreg IT-ul românesc plânge de câteva decenii după oameni. Chiar și profesori analfabeți digital au reușit să se adapteze rapid. Comunitățile s-au mobilizat pentru a ajuta copiii din mediile defavorizate. Evident că se putea infinit mai bine. Dar nu a fost catastrofal, așa cum ne-am temut toți.
Și da, verigile slabe au fost și mai vizibile. Dar și acesta ar fi un mare plus, vorbim despre un feedback extrem de dur și real, greu de obținut în condițiile obișnuite.
Pentru noi a funcționat bine, singurele provocări au fost cele care țin de motivație. S-au mobilizat amândoi destul de anevoios pentru cursuri și, mai ales pentru teme, au plâns de dorul școlii de altădată, că așa e omul, tot se prinde odată și odată că e rău cu rău, dar poate fi și mai rău fără rău.
Urmează, sunt convinsă, etapa în care vor plânge de dorul celei online. Vacanța aduce cu sine nu doar relaxare și progrm de voie ci și dulcea plictiseală, care uneori devine cam acră. Ar fi buni colegii, profesorii, cursurile, chiar și cele găzduite de Google, temele cu deadline mai strâns și mobilizator.
Eu voi desface mâine o șampanie în cinstea anului școlar 2019-2020. Nu doar de bucurie că s-a încheiat, pentru că mi-e mai simplu să le gestionez plictiseala decât lipsa de chef în a învăța, dar și pentru că am supraviețuit întregi (sper) unor timpuri de povestit nepoților. Și nu știu de ce, dar mă tem mai tare pentru cel care urmează.