Un cuvânt inexplicabil

Mi-e tare greu să scriu echilibrat despre ce se întâmplă vara asta. O lume luată razna care ne trimite razna și pe noi.

Mă întorc așadar la ceea ce mă face să mă simt bine, adică acasă. Unde am de explicat celui mic de câteva săptămâni bune un cuvânt imposibil: sexi (*). Și nu-mi închipuiam că tocmai ăsta, care-i banal și actual îmi va da bătăi de cap. Pe de altă parte, la câtă ipocrizie socială strânge în jurul lui, devine explicabilă dificultatea mea.

Nu știu așadar unde l-a auzit, dar mă trezesc într-o zi întrebată de semnificația lui. Luată ca de obicei prin surprindere, îi explic copilului că este ceva frumos, care atrage privirea, dar că este genul de cuvânt care poate și supăra.

Încerc și cu exemple, ba chiar extrapolez de la sensul de bază, dar parcă tot nu-mi iese. Copilul continuă cu exemplele lui, alăturând cuvântul unor persoane cunoscute, care prin prisma vârstei, personalității și relațiilor sociale pot fi definite oricum altcumva decât sexy.

Așa că derutată, în pană de idei salvatoare și chiar panicată că ar putea face astfel de asocieri în public, îi spun copilului că cel mai bine ar fi să nu folosim deocamdată acest cuvânt. Iar când va mai crește vom relua discuția.

Am uitat să precizez că mă aflam probabil și într-un puseu de stupiditate, pentru că este evident că orice eschivă în discuțiile cu cei mici este echivalentă cu o provocare teribilă.

Așa că cel mic a continuat un timp cu exemplele, unele haioase, altele mult prea creative. Până când am decretat cuvântul în cauză interzis. Și, din fericire pentru nervii mei încercați, fascinația pentru conceptul în cauză s-a stins (surprinzător de) brusc.

După câteva zile de la interdicție, copilul asculta la televizorul din living (care stă acum mai mult pe Netflix și YouTube) hitul verii (**), Rihanna cu DJ Nuștiucum (***), jucându-se cu niște mașinuțe, dar gânditor și cu vizibilă ciudă:

– Auzi, mama? Dar ea de ce are voie să spună sexy?

Abia când m-am prins că versurile nu includ infamul cuvânt, dar Rihanna îl ilustrează de minune, am realizat că probabil știa deja ce înseamnă atunci când și-a întrebat bătrâna mamă. Și că pe cât am fost eu de încurcată, pe atât trebuie să fi fost pentru el de distractiv.

(*) presimt că acest articol va fi inaccesibil pe rețelele de socializare 🙂

(**) știu, și mie mi-e dor de vremurile în care la MTV rulau Nirvana, R.E.M., U2, Depeche Mode, Metallica, Smashing Pumpkins și alții ca ei.

(***) recomand celor care au o problemă cu sânii femeiești, alăptarea în public și statuile grecești din muzee să nu vizioneze videoclipul la care fac referire. Nu dau nici link pentru că ar risca o criză de apoplexie. Acum chiar sunt sigură că va fi textul va fi inaccesibil pe rețelele de socializare 🙂