La sfârşitul lunii trecute am avut întâlnirea de 20 de ani de la absolvirea liceului. Trecând peste şocul numărului (două decenii, la naiba, o viaţă de om…), am ţinut neapărat să-mi revăd colegele care m-au cunoscut în cea mai rebelă perioadă a vieţii: în adolescenţă, perioada turbărilor comportamentale, a exagerărilor vestimentare şi a tristeţilor existenţiale.
Mi-a placut? Mult de tot. M-a inspirat? Şi mai mult!
Mi-a placut pentru că am regăsit efervescenţa şi umorul din vremea tinereţii. Am râs până la durere şi mi-am încărcat bateriile pentru multă vreme.
M-a inspirat pentru că am aflat poveşti autentice de viaţă, pline cu de toate: bune, rele, vindecate sau dureroase încă, împliniri, tristeţi, aşteptări, succese, decizii care ne par anapoda, dar devin aducătoare de minuni.
Dincolo de cărţi şi discursuri motivaţionale, am văzut cu ochii mei cum bucuria stă în lucruri simple, că iubirea poate fi pierduta imediat şi regăsită dupa mult timp, că binele învinge, dacă avem suficientă putere să-l căutăm şi cum prietenia rezistă peste decenii, chiar dacă viaţa te trimite în colţuri diametral opuse. Că destinul are căi întortochiate pentru fiecare dintre noi, că uneori batem pasul pe loc, alteori avansăm nesperat de rapid şi că lucrurile pot să o ia razna fără ca neapărat să fie vina noastră.
Le mulţumesc organizatoarelor şi participantelor. Sper să ne vedem mai des faţă în faţă, nu doar pe Facebook.
P.S. Colegele prezente la întâlnirea cu pricina au declarat ca sunt cel mai bun blogger. Am şi diplomă care să ateste acest lucru. Este adevărat că a trebuit să explic ce înseamnă, dar nu se pune: chiar sunt! 🙂