Să ne mai uităm și în buletin!

Aseară, stăteam cu cel mare la coada din dreptul unei case de marcat, așteptându-ne rândul. În fața noastră, doi tineri 30+ se ciondă-giugiuleau pe tema celui care plătește. S-a lăsat cu lupte tandre pentru portofel, cu pupici, cu tachinări și, într-un final glorios, cu o mult așteptată plată.

Lângă mine MC se uita cumva siderat de joaca amoroasă a adulților din față. “Nici noi, la vârsta noastră, nu ne purtăm așa!” a zis încet în bărbie.

Mie mi s-au părut cumva drăguți, erau cu sigurață la începutul relației, au timp să se lupte și pe bune. Dar am realizat că la vârsta lui aș fi fost la fel de Grinch cu cei care se poartă imatur, conform opiniei mele despre maturitate. Iar așa ceva n-aș fi conceput! 🙂

Am observat astfel că noile generații au o reală problemă cu reperele. Noi spuneam despre părinți că sunt bătrâni, încuiați, depășiți. Ei zic despre noi același lucru, adăugând: “mai și încearcă să facă pe tinereii”. Ori asta e mai groasă, parol!

Pentru că, ați observat? Pe măsură ce noi refuzăm să îmbătrânim, ei refuză să-și trăiască decent propria imaturitate. Fetele exagerează cu sexualizarea, băieții se simt mai responsabili decât e cazul de toate greutățile planetei. Se îmbracă de la oameni mari, se poartă ca oamenii mari, chiar se gândesc să își asume greutăți de oameni mari. Eu nu zic neapărat că este rău, dar să faci pe omul mare mi se pare mult mai complicat decât să fii unul.

Noi ne purtăm ca adolescenții. Ei ca la a doua tinerețe. Anapoda treabă!

Zilele trecute mi-am vizitat medicul, care, într-un acces de sinceritate, mi-a zis că nu-i înțelege pe cei din generația noastră care după job bat cluburile, trag de fiare la sală și se cred pururea tineri. Sau pe cei care muncesc la foc continuu fără pauze. Pentru că efectele se văd: numărul celor care mor de infarct la 40-50 de ani a crescut alarmant. “Ar trebui să ne mai uităm și în buletin!” a concluzionat hâtru.

Da, ar trebui să mai privim și în buletin. Și să nu uităm că biologic corpul nostru trece prin diverse schimbări odată cu vârsta. Și ar trebui să le îmbrățișăm și din punct de vedere psihologic.

Poate că nouă ne este mai greu decât le-a fost părinților noștri. Care dacă aveau copii și un acoperiș deasupra capului erau considerați a fi “realizați”. La noi contează țigla, diploma, haina, caii putere, notorietatea, lăsatul în urmă a ceva grandios. Trebuie să trăiești triplu să le bifezi pe toate!

Nu mai contează cum s-a ajuns aici, dar stă în puterea noastră să alegem care ne sunt limitele. Pentru că nu există încă tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte.

Să ne mai uităm, așadar, și în buletin! Și nu ca să numărăm cât mai avem până când putem conduce o mașină sau ne conduc alții pe drumul veșnic, ci cum să trăim.