Poveşti de adormit copiii

Gașca animăluțelor

Prima poveste pentru copii din acest an: Știm cu toții că lupii și oamenii răi se organizează în haite. Dar animăluțele inofensive din pădure au gașca lor. Adică o prietenie care le leagă și le ajută să treacă mai ușor peste greutățile vieții. Astfel veverița, iepurele și ariciul au format un grup al lor. Petreceau mult timp împreună, se ajutau la greu, se distrau. Timpul trecea mai repede și totul părea mai ușor. Într-una din zile iepurele a decis să-și mute locuința. Stătea la baza unui stejar bătrân, având ca vecini o familie de arici bătrâni și o ciocănitoare. Aricii erau chiar simpatici, deși cam surzi, dar pasărea devenise extrem de enervantă cu ciocănitul ei constant. A ales, de această dată, un fag din apropierea cuibului prietenei sale, veverița. Și cât s-a apucat să curețe locul și-a rugat prietenii să-l ajute cu transportul proviziilor în noua casă. Cei doi au mers, au pus cele strânse de iepure în două valize improvizate din nuiele și au pornit la drum. Doar că acesta trecea peste un râu, iar pe podul subțire ...
Citește mai mult »

Cel mai frumos cadou

În satul cu oameni cuminți și gospodari, despre care vă povestesc astăzi, ningea liniștit de câteva zile bune. Zăpada așternută a adus, rând pe rând, entuziasm, fericire, îngrijorare și necaz. Sătenii purtau deja lupte pentru a lăsa cărările și intrările accesibile. Mormanele de zăpadă erau tot mai mari și periculoase. Drumurile blocate făceau aproape imposibilă aprovizionarea. Crăciunul, cea mai așteptată perioadă din an, se arăta copleșitor și plin de provocări. Nici copiii nu se mai puteau bucura. Omătul în exces le făcea imposibilă joaca afară. În locul chiotelor obișnuite, se auzeau acum lopețile scrâșnind dur în lupta cu natura. Fiecare familie se pregătea de sărbători după posibilități. Se curățau curțile, se gătea din puținele provizii, se pregăteau mici daruri pentru copii. Dar ca și cum drumurile blocate, munții de zăpadă și hrana tot mai puțină nu erau de ajuns, în sat au apărut și alte fenomene inexplicabile. Într-o dimineață nevasta măcelarului a constatat că i-au dispărut toți cârnații din afumătoare. Ce-i drept nu erau prea mulți, dar suficienți cât să guste la cina festivă de Crăciun. Într-o altă zi s-a auzit ...
Citește mai mult »

Papagalul prea colorat

V-a fost dor de o poveste nouă? Iat-o! A fost odată ca niciodată, pe o insulă călduroasă și plină de vegetație, un papagal ca oricare altul: colorat, vorbăreț și plin de viață. Își ducea traiul bucurându-se de fiecare moment. Dar poate tocmai de aceea, nu toți cei din jur îl plăceau. Și cel mai nesuferit îi era cameleonului, sufletul acela care nu știe decât să se dea după alții. Invidios pe culorile vii, naturale și foarte admirate ale păsării, reptila a început să-i bage în cap că este puțin prea… vizibilă. Că poate atrage dușmanii cu penajul său multicolor, care se observă de la mare distanță. Și că știe el un suc de plante care îl ajută să își schimbe coloritul într-unul care se camuflează în mediul înconjurător. Papagalul nostru, prietenos de fel și crezând că alții sunt la fel, l-a ascultat, a băut sucul, schimbându-și culoarea într-una verzulie, destul de uniformă, aproape invizibilă printre frunzele copacilor. Doar creasta lui înfoiată, care se bucura parcă odată cu el, se ițea când și când veselă dintre ramuri, dându-l de gol. Văzând că ...
Citește mai mult »

Poveste de toamnă

A fost odată ca niciodată, că dacă n-ar fi, n-am avea ce povesti! A fost odată, într-o pădure oarecare, un grup neobișnuit și nedespărțit de prieteni: un arici, o veveriță și o ciocănitoare. Nu știe nimeni cum s-au legat așa de tare. Locuiau în același copac: jos, la bază, își avea casa ariciul, pe la mijloc într-o scorbură mititică stătea veverița, iar ciocănitoarea își făcuse cuibul într-o adâncitură a scoarței aproape de vârf. Se ajutau reciproc, își împărțeau mâncarea, timpul, bucuriile și necazurile, povesteau, râdeau, plângeau împreună. Dar știți și voi, viața din pădure nu este întotdeauna ușoară sau măcar previzibilă. Apar mereu dușmani și dăunători, vremea poate fi o provocare, iar hrana un continuu motiv de războială. Iar în această toamnă, despre care vă povestesc, ploile constante și vântul puternic au făcut ca multe dintre provizii să se umezească și să fie numai bune de aruncat. Animalele erau chinuite de foame și frig. Au apărut tot soiul de boli. Lupta pentru supraviețuire a devenit acerbă. Și cum necazurile par a veni toate odată, în apropierea copacului cu trei prieteni ...
Citește mai mult »

Delfinașul care gândea prea mult

Astăzi vă spun o poveste scoasă din valurile mării, cum nu cred că am mai spus până acum. Și este despre un delfin ca toți delfinii pe care îi știm: sprinten, deștept, prietenos și întotdeauna dispus să își ajute familia și prietenii. Dar, ca oricare dintre noi, și personajul nostru avea o hibă: gândea prea mult. Obsesiv chiar. Orice problemă avea de rezolvat o împărțea în fel și chip în capul lui, astfel că dintr-una ajungea la o mie. Nu putea analiza simplu și decide ușor. Îi treceau mereu prin cap un milion de scenarii și încă unul de rezervă pentru fiecare mic obstacol întâlnit. Și nu-i greu de înțeles că atunci când gândești prea mult, faci destul de puțin. Și nici timp să te bucuri de viață nu-ți mai rămâne! Poate că nu mă credeți, așa că vă dau și un exemplu: delfinul nostru avea printre prieteni o caracatiță cam bătrână. Și, în ultima vreme, i se părea că îl cam ignoră. De câte ori îi comunica ceva, acesta se purta ca și cum nu îi păsa ...
Citește mai mult »

Prințesa invizibilă

A venit vremea pentru noi povești! Și vă spun astăzi una veche, de pe când existau regi și regine, zâne și unicorni. Ei bine, în vremurile acelea într-o împărăție îndepărtată, s-a născut o prințesă ca toate celelalte: frumoasă, bogată și cu un viitor strălucit în față. Numai că la botez, una dintre ursitoarele venite să-i norocească destinul s-a împiedicat pe scările castelului și nu se știe ce vrajă a scăpat că prințesa noastră a devenit invizibilă. Nimeni nu mai putea să o vadă cu ochii. Doar mama ei, care o iubea nespus, îi simțea prezența și îi auzea plânsetele de bebeluș înfometat sau speriat. O vreme a fost de ajuns, pentru că deși nimeni nu vedea, fata creștea într-un an cât altele în cinci. Dar timpul trecea, iar împăratul căuta zadarnic vraci, magi, zâne, poțiuni, baghete magice care să-i redea fata așa cum o știa de prunc. Tânjea să o strângă în brațe, să îi vadă frumusețea, să-i cunoască înțelepciunea. Și era nespus de îngrijorat pentru soarta împărăției: cine ar lua de nevastă o prințesă invizibilă? Au trecut pe la ...
Citește mai mult »

Urechile prințesei

A fost odată ca niciodată un împărat care avea o fată. Pentru că era singurul lui copil, o iubea ca pe ochii din cap. Dar când prințesa a împlinit doisprezece ani, ceva groaznic s-a întâmplat: a căpătat o boală nemaiștiută și fără tratament. Fetei îi creșteau urechile cu fiecare zi ce trecea. Și dintr-o frumusețe rară se transforma într-o ciudățenie. Toată lumea era îngrijorată. Oare se va opri vreodată această maladie? Oare va putea prințesa să trăiască așa? Speriat din cale afară, împăratul a început să aducă medici din toate colțurile țării sale. Apoi din toată lumea au venit tot soiul de vraci care susțineau că au găsit soluția acestei nemaivăzute probleme de sănătate. Au adus cu ei pastile, alifii, ceaiuri, pudre fermecate, dar urechile continuau să crească. Până într-o zi când la palat a venit un doctor cam bătrân și zdrențuros. Sătul de atâția falși vindecători, tatăl fetei a vrut să-l dea afara, dar speriat de gândul că fata lui va fi copleșită de greutatea urechilor ei, i-a oferit și acestuia șansa de a-și prezenta planul de tratament.Spre ...
Citește mai mult »

Furnica cea ambițioasă

A fost odată ca niciodată, că dacă n-ar fi, n-aș mai avea ce povesti, o furnică așa cum sunt toate: harnică, organizată, înțeleaptă și mereu ocupată. Dar parcă un pic prea ambițioasă față de suratele ei. De exemplu, atunci când aveau ceva de cărat, se repezea la cea mai voluminoasă parte a bagajului. Și uneori se cam poticnea de greu ce îi era. Să mai spun de curățenie? Păi unde se apuca ea devenea mai ceva ca în farmaciile oamenilor. La școală, acolo unde învățau de-ale furnicilor, ambițioasa noastră voia să știe a scrie și a citi. Iar într-o zi chiar s-a pus pe construit de una singură un lift pentru mușuroi. Văzuse câteva furnici mai bătrâne chinuindu-se la urcare și s-a gândit să le ajute. Mereu avea câte o idee, un proiect, un obiectiv. Muncea zi lumină, se odihnea puțin și o lua mereu de la capăt cu planurile ei grandioase. Iar într-o zi de vară a avut o nouă revelație. Auzind la școală că există furnici zburătoare, s-a gândit că ar putea deveni una. Ba mai mult, ar ...
Citește mai mult »

Corbul și păunul

Într-o grădină cu mult soare, Trăia un corb cu pene cam plictisitoare. Era tot negru, nimic năucitor, Simțindu-se cam trist, chiar incolor. Văzând păunul, cu coada curcubeu Corbul gândea mereu: “De ce nu-s eu? Să mă admire toți, să mă curteze Și lumea-ntreagă să mă aduleze? De ce n-am eu pene strălucitoare? De ce păunul strânge-atâta încântare?” Și zi de zi, cu ciudă-n pieptul său, Se tot gândea cum să îi facă rău. Iar într-o dimineață, când roua sta pe flori, Corbul s-a dus la păun să tragă niște sfori: „Ai grijă, frate, penele-ți lucesc cam tare Și vulpea te visează la cuptor cu niște sare!” Păunul, speriat, și-a strâns coada pe loc Ne mai ieșind din ascunzișul lui deloc. Vecinii au uitat pana lui adulată, Iar corbul s-a bucurat de farsa lui exagerată. Dar ce să vezi? Fără frumosul colorit, Grădina a devenit un adăpost nefericit. Iar corbul a înțeles, cu gust amar de fiere, Că invidia vine cu necaz, nu mângâiere. Morală: Chiar dacă pare un câștig, Gelozia ne lasă sufletul arid!
Citește mai mult »

Tăurașul prea glumeț

Astăzi este Ziua Păcălelilor, dar povestea mea ar putea fi una adevărată: A fost odată ca niciodată in tăuraș tare năzdrăvan, căruia îi plăcea nespus să facă glume. Toți ai lui: prietenii, familia, oamenii de la fermă, îl știau cât e de poznaș. Să vă spun câteva dintre păcălelile sale? Într-o zi, auzind el de o iarbă anume care dă vise ciudate cornutelor, le-a amestecat prin iesle câteva fire, de au început toate să bântuie noaptea ca niște stafii speriate. Ar fi fost chiar amuzant să le vezi alergând anapoda și șleampăt în loc să doarmă, dar câteva chiar s-au accidentat ușor. Altă dată s-a ascuns într-un staul și a ieșit vijelios fix când trecea pe acolo un mieluț plângăcios, care s-a speriat și a început să behăie cu putere. Așa ce s-a împrăștiat frica prin toată ferma, de nu știa nimeni ce s-a întâmplat, dar toate animalele fugeau de colo-colo îngrozite. Nu trecea zi să nu facă măcar o trăznaie: să lase robineți curgând, provocând inundații invizibile pe sub grămezile de paie, să scoată zgomote ciudate, făcând fermierii să ...
Citește mai mult »