Întrebările corecte au răspunsuri incomode

Scriu rar despre meseria mea, nu pentru că nu m-ar mai pasiona subiectele aferente, ci pentru că se vorbește oricum prea mult. Dar mă ajută uneori să-mi amintesc ce ușor pare și cât de greu este, de fapt.

Știți cum încep majoritatea proiectelor de consultanță? Cu mesaje care exprimă supărări de tipul: “Angajații mei se ceartă întruna!”, “Angajații mei sunt leneși!” Sau deja clasicul “Nu găsesc angajați!” Care vine ca un proiect de recrutare, dar frecvent nu este despre asta.

Norocul meu este că am văzut multe bucătării organizaționale. Și știu că niciodată nu trebuie să crezi ce ți se spune, mai ales atunci când vorbim despre etichete. Pentru că în spatele lor stau adesea câte una sau mai multe erori manageriale: angajații se ceartă poate din cauza haosului din jur, a lipsei responsabilităților și fluxurilor clare de muncă. Sunt leneși pentru că îi omori cu micro-managementul unor task-uri inutile și nu mai au timp pentru cele importante. Nu găsești noi angajați pentru că nu ai atractivitate în piața muncii și, din păcate, aici nu merge să dai puțin cu trafaletul pe fațada pe care ai lăsat-o decenii întregi să ajungă ruină.

Dacă am porni, așadar, de la astfel de ipoteze răsucite, nu doar că demersul de consultanță ar eșua, dar e posibil să dăm foc organizației. (Ceea ce recunosc că uneori pare cea mai corectă intervenție.)

Și nu doar etichetele sunt problema. În demersul de a obține un punct de plecare corect, în etapa diagnozei te lovești de interesele divergente ale angajaților și șefilor, de puncte de vedere subiective, de mentalități mărunte, de o dinamică a relațiilor interumane care predispune la a oferi informații eronate. Oamenii nu sunt (mereu) diabolici sau rău intenționați. Dar ajung să funcționeze distorsionat, asemeni mediului în care activează.

Iar cele mai frecvente dileme sunt: cine spune adevărul și cine minte? Cine are dreptate și cine greșește? Cine are intenții bune și cine sabotează, voit sau fără intenție?

Și aici apare știința consultantului. Capacitatea de a pune întrebările corecte într-un mod etic și dinainte planificat, deși hazardul apare după ce ai semnat contractul și ai pus la punct planul de proiect, incluzând chestionarele de diagnoză.

Te simți des ca în romanele polițiste în care ai zice că există un posibil suspect încă de la început, pentru ca la final să realizezi că personajul care părea cel mai bine pe morală este, de fapt, cel care a condus ancheta pe drumuri îndepărtate. Și, oricum, deși vezi angajați corupți, extrem de incompetenți sau cu evidente dezechilibre de dispoziție emoțională, recomandările unui consultant nu îi pot viza, ceea ce încurcă si mai rău. Relațiile interumane nu sunt corzi care pot fi ușor tăiate, ci țesături complexe în care nu știi unde rupi și unde apare golul.

Dar cea mai grea etapă este acceptarea rezultatelor obținute în diagnoză și a nevoii procesului de transformare. Pentru că presupune asumarea responsabilității și perseverența de a merge pe drumul nefamiliar, inconfortabil al schimbării.

Piața de consultanță a explodat în prezent. Avem consultanți pentru orice: de la prezența în Social Media, la nutriție, parenting sau relații romantice. Și din ce avem mai multe opțiuni și soluții, pare că problemele se înmulțesc.

De ce? Pentru că este tot mai greu să treci de etichetă, să o privești nu ca pe un verdict ce se cere validat, ci ca pe o ipoteză. Care poate fi corectă sau nu.

Deseori cei care se dezic de problemă și o formulează ca fiind a altora, sunt parte din ea. Și acționează astfel nu pentru că sunt răi sau înguști la minte, ci pentru că e în firea umană să fim subiectivi în ceea ce ne privește.

Este nevoie de analize și intervenții obiective, muncite, intens gândite, plătite. Doar că banii se fac prin a replica obsesiv rețete simple, superficiale, care la prima vedere par funcționale. Eliminăm carbohidrații, mângâiem copilul mai des pe cap, ieșim la câte un “date” cu partenerul, gata soluția și factura aferentă.

Numai că deseori cei care ajung la un nutriționist ar avea nevoie și de ceva ajutor psihologic cu mâncatul compulsiv. Iar copilul are poate probleme care nu trec cu gâdilatul. Nu mai zic despre forțatul întâlnirilor romantice și cât de “util” e când fiecare interacțiune între parteneri este cu scântei și nu de la artificii, ci de explozii necontrolate.

Consultanța nu este așa de simplă precum pare, pentru că deseori întrebările corecte au răspunsuri foarte incomode, greu de gestionat de către toți cei implicați în proces.

Aveți, așadar, grijă pe mâinile cui vă lăsați! Pe LinkedIn, Facebook și TikTok toate soluțiile par simple și toți profesioniștii sunt deștepți, creativi și amuzanți. Responsabilitatea pare că se subînțelege, dar deseori lipsește cu desăvârșire.