Aur sau tinichea?

În weekend a avut loc meciul de retragere al Generației de Aur. Care a creat multă vâlvă, după cum era de așteptat, atât pe stadion cât și în afara lui. Îmi pare rău că nu am putut merge, dar nu aș fi putut fi atât de echidistantă azi 🙂

Au existat, așa cum e normal la evenimente de asemenea anvergură, două tipuri de abordări: cei care și-au aclamat cu putere idolii și, în dulcele stil românesc, o sumedenie de contestatari ai titulaturii “Generația de aur”, redenumind-o de tinichea.

Cei care aplaudă au mai degrabă argumente emoționale: fotbaliștii care au jucat sfertul de finală la Campionatul Mondial din America au fost modelele noastre, ne-au scos în stradă, ne-au dat speranța că și dintr-o țară aflată în dificultate, cum era atunci România, se poate accede spre podiumuri sportive.

Criticii, pe de altă parte, vin cu chestiuni pur raționale: în fond nu au adus nici măcar un trofeu în palmares, iar singurul aur de care s-au apropiat a fost cel în care și-au vopsit frezele jucătorii noștri în 1994. Și cum ar putea fi modele pentru generațiile actuale de copii niște fotbaliști fără de medalii?

Evident că e greu să compari cele două abordări, deci putem spune că într-o oarecare măsură ambele tabere au dreptate. Dar unii mai mult și ceilalți mai puțin!

Au fost cei mai buni de până acum, dar nu așa măsură încât să fi ridicat, ca și echipă națională, o cupă deasupra capului. Iar sportul e cu premiați și învinși.

Totuși, la fel de rațional vorbind, fotbaliștii generației cu pricina au avut, indubitabil, cele mai bune rezultate cu echipa națională. Și trofee importante prin cluburi la care au evoluat. Echipe titrate, pe care urmașii par a avea deocamdată acces doar în vise. Deci este complet incorect să spunem că au un palmares rușinos.

Apoi 50.000 de oameni au plătit bilete să-și vadă idolii, deja îmbătrâniți, jucând fotbal. Și a cam fost unanimitate: deși timpul trece la fel pentru toți, iar fizicul ne trădează în egală măsură, membrii Generației de Aur s-ar ține onorabil printre echipele primei ligi din campionatul nostru actual.

În plus, cu sau fără Balon de Aur, toți copiii de azi îl adoră pe Gică Hagi. Și și-au însoțit cu mândrie părinții la stadion.

Răspunzând acum întrebării total nedrepte din titlu, tocmai meciul de sâmbătă ne demonstrează că nu contează întotdeauna metalul medaliei sau poziția în clasament. Generația 1994 ne dovedește clar că nu doar câștigătorii intră în istorie. Că te poți lupta și pierde un titlu, câștigând în același timp sufletele a milioane de oameni.

Și aceasta este cea mai frumoasă lecție pe care o lasă copiilor noștri. Una de aur.

(sursă foto: sport.ro)