Ce înseamnă școală “bună”?

Sâmbătă a fost Ziua Porților Deschise la școala copilului mic. Am participat și noi, mai ales că la momentul în care căutam, la rândul nostru, instituții de învățământ și trebuia să participăm la un eveniment similar, o extorsiune a unui degajament nu ne-a permis să trecem strada și am rămas în parcul de vis-a-vis, uitându-ne la alții cum se bucură de ospitalitate.

Vă povestesc cu altă ocazie, este genul acela de întâmplare care te duce pe culmile disperării părintești, dar creează amintiri ce te fac ulterior să zâmbești.

Revenind în prezent, a fost frumos, am petrecut mai mult timp în sala de sport. Și m-am bucurat să văd copii alergând, concurând pe echipe, respectând indicațiile primite și chiar distrându-se într-o activitate didactică. E greu în zilele noastre să mai aduci copiii la sport!

Evident că mai mulți părinți veniți acolo în documentare ne-au pus întrebări. Și toți păreau blocați în stereotipul “școlii bune”, pentru că singura întrebare primită de mine conținea această sintagmă.

Ce este așadar o școală bună? Este cea a copilului meu mic una bună?

Am să vă uimesc, spunându-vă că nu există o școală bună. Adică există, dar nu vorbim despre un concept scalabil. Ceea ce pentru mine este frecventabil și recomandabil, pentru altă persoană poate fi detestabil.

Școala, în sine, este o instituție. Are multe coordonate, de la clădirea în sine, până la oamenii care o compun și regulile de respectat. Este absolut imposibil ca o un loc în care sunt educate grupuri mari și diverse de copii să satisfacă toate cerințele și așteptările părinților.

Și, în ciuda opiniilor contrare, tocmai asta este minunat.

Se vorbește mult despre funcția de socializare a școlilor publice. Mulți înțeleg că ne ducem copiii la școală pentru apartenența la un grup. Dar nu aceasta este cea mai importantă parte, pentru că ei aparțin deja unui grup familial, au prieteni, poate și colegi dacă și-au găsit pasiuni sportive, intelectuale sau de orice alt tip.

La școală vedem diversitatea în toată splendoarea ei. Copii care excelează la matematica sau la arte, copii cu un vocabular uimitor sau cu o logica impecabilă. Dar și din cei care desenează oribil, nu pot cânta, citesc cu dificultate sau au întârzieri în a calcula. Toți avem puncte forte și vulnerabilități. De aceea lecția diversității este atât de prețioasă, pentru că ne face să înțelegem că putem fi de oricare parte a baricadei. Și acestă poziționare trebuie să fie dinamică, nu o etichetă nedreptă și imposibil de scos.

Pentru mine, o școală bună este bine gospodărită, respectă întotdeauna regulile după care funcționează, este permeabilă la feedback, oferă tuturor șanse egale de a se integra și cultivă diversitatea. Nu luptă pentru a aduce toți copiii la același nivel, lucru imposibil și nedrept, de altfel, ci îi ajută să își atingă potențialul.

Este școala aleasă de noi una bună? Da, una foarte bună. Respectă așteptările mele. În plus, de fiecare dată când îmi las copilul la poartă știu că este în siguranță atât din punct de vedere fizic cât și emoțional.

Simplul fapt că cel mic a insistat să meargă într-o zi de sâmbătă acolo unde îi place cel mai mult, pe terenul de sport, după ce vineri a participat la un concurs de limba română, îmi întărește spusele.

Pentru alți părinți, însă, e important ca profesorii să lucreze doar la cel mai înalt nivel, după acele culegeri cu probleme imposibile, neapărat doar la materiile considerate importante. Uitând că ambele extreme sunt puțin populate, iar pentru marea masă efortul de a susține pregătirea pentru Harvard și Oxford nu-și are sensul și nici nu s-ar putea concretiza vreodată.

Există și cei cu așteptări nerealiste în ceea ce privește integrarea copiilor cu nevoi speciale în sistemul de masă. Dacă unele sunt pur logistice și ar putea fi ușor de rezolvat, cele care țin de procesul educativ în sine sunt mai dificile și necesită timp, bani și energie suplimentare, greu de alocat.

Școala bună este, așadar, un ideal creat în capul părinților, care cred în indicatori precum media la Evaluarea Națională sau numărul olimpicilor. Alfabetizarea însă nu înseamnă numai română și matematică. Piața muncii nu înseamnă numai medici și avocați.

Iar integrarea ulterioară la un job nu va fi numai în departamente formate din cei care au avut peste 9,50 la examenele vieții și sunt bombă pe a aplica teoremele din manuale.

Evident că la momentul în care copilul intră în școală părinții care citesc acest text mă vor considera de-a dreptul tralala. Dar peste niște ani este posibil să îmi dea dreptate.

Concluzionând: alegeți școala având în cap așteptările corecte. Ea nu trebuie să fie perfectă pentru copilul vostru, ci un spațiu organizat al diversității în care oricine să își poată găsi devenirea. Iar asta înseamnă să gândiți în termen de grup, de comunitate, nu de “al meu este buricul pământului”. Bulele selecte își au poate justificarea la nivelele de educație în care deja se pun bazele carierei. Pentru alfabetizare lăsați-i să se familiarizeze cu toate tipologiile umane, cu multiple modalități de comportament, gândire și acțiune.

Școala este bună oricum.