În linii mari se trezeşte dintr-o perioadă provocatoare şi plină de neprevăzut. Chiar mă gândeam în ultima vacanţă a verii că tare aş vrea să trăiesc măcar o vreme într-o rutină plictisitoare ca în vremurile bune. Să nu fie nici urcuşuri, nici coborâșuri, ci doar cafeaua de dimineaţă, mailurile, proiecte simple cu timp scurt de execuţie, plimbări în parc, timp de gătit ce-mi place mie, perioade de plictis şi lene. Poate, cine ştie, se apropie aceste timpuri istorice.
Între timp muncesc, însemnând că recrutez (şi selectez, dacă mă ajutaţi să am ce). Pentru unul dintre partenerii noştri caut un Junior Freight Forwarder, adică o persoană care să fi absolvit studiile universitare (preferabil în domeniul transportului, dar nu neapărat), să stie engleza foarte bine, să aibă abilităţi de comunicare şi disponibilitatea de a învăţa despre transportul fluvial, maritim, terestru, derularea contractelor în acest domeniu, gestionarea relaţiei cu clienţii. Daţi, vă rog, vestea mai departe! Şi dacă ajunge unde trebuie, astept CV la adresa mea de mail: valentina @ itex.ro.
Am intrat în rândul ciudaţilor şi mi-am făcut cont de BeReal. Am aflat de reţeaua cu pricina de la copilul meu mare şi mi se pare un experiment social foarte interesant. Este un soi de Instagram, dar fără filtre, deci se presupune că ne arată frânturi din viaţa reală. În plus, poţi posta doar atunci când primeşti o notificare şi poţi vedea ce au pus alţii acolo doar dacă postezi la rândul tău. Supremul este că ambele camere surprind ceea ce încerci să pozezi, deci apare acolo şi mutra ta deformata de un selfie deseori nereusit.
După îndelungi chinuri (ba s-a pierdut conexiunea la Internet în timp ce încercam să pun ceva, ba nu prindeam notificările la timp, ba apăreau tot soiul de alte probleme tehnice), am reuşit să văd şi eu frânturi din viaţa reală a altora. Şi să-mi dau seama că după atâta amar de socializare online cosmetizată nu suntem obişnuiţi să ne asumăm haosul, şifonarea firească a mutrelor, urâtul cotidian. Mulţi orientează camera din faţă spre tavan sau işi trag gluga peste ochi. Ce-i drept şi eu am avut un şoc să văd cum arăt acolo! 🙂
Iată şi prima mea postare. Notificarea m-a prins la teme cu cel mic, am pozat așadar biroul cu toate alandala şi peretele pe care avem un grafitti facut cu folie de aluminiu (tehnica nouă, revoluţionară) şi care zice: “Îmi place fotbalul”
Dacă vă încearcă un dram de curiozitate, faceţi-vă cont. Şi adăugaţi-mă la prieteni, sufăr de singurătate pe acolo.
Mă gândesc tot mai serios să fac un curs de sudor autorizat. Ce-i drept am realizat cam târziu că meseria e brăţară de aur, pentru ca se apropie vremurile în care meseria devine colos de metal. Adică apanajul roboţilor. Dar cred că mai am timp să profesez o vreme, apoi să mă nişez pe chestii mai artistice. Dezavantajul este că numele meseriei sună tare rău la genul feminin, avantajul fiind acela că mi-ar sta foarte bine în costumul de protecţie!
Voi ce mai faceţi, cum sunteţi, ce vă macină, ce vă bucură?