Cel mic stă confortabil pe canapea și halește la niște pâine cu unt.
– Vreau apă! Adu-mi apă! cere el imperial.
– Ce face? întreb eu nedumerită. Cum adică vrei apă, du-te și bea dacă vrei!
– Vreau să fiu servit, vine replica regală.
(Nu pot să nu remarc că are o viziune frumoasă asupra vieții. Și mi-e cunoscută, am mai auzit-o într-un fel sau altul și de la cel mare.)
– N-ai găsit mușteriul! Bagă un “te rog frumos” sau joc de glezne până la bucătărie!
– Hai, te rog io frumos, servește-mi niște apă!
M-am conformat. A uitat să mulțumească, deși a servit multe muștruluieli și pe tema asta.
Așa e cu urmașii: îi servești cu răbdare. Deși visezi uneori la un sos și o garnitură bună alături.