După cum probabil ştiţi, sfârsitul anului scolar coincide începutul perioadei de examene: evaluarea naţională a elevilor din clasa a opta care contează la admiterea în licee, bacalaurealtul şi apoi admiterea la facultate.
Părinţii spun des că sunt mai emoţionaţi decât copiii lor. Şi ştiu că aşa este, am auzit şi eu asta de la mama şi am spus-o la rândul meu.
Astăzi am făcut o analiză introspectivă pentru a căuta motivele. Pentru că da, sunt de fapt în interiorul parinţilor şi nu al copiilor.
Primul motiv, şi cel mai important, este acela că adulţii au mai multă experienţa de viaţă şi au văzut eşecul în numeroase ipostaze, nu doar în viaţa personala, dar la alții. De aceea ei văd lucrurile în tuşe mai prăpăstioase, experimentând o paletă întreagă de sentimente corupte negativ.
Al doilea motiv este acela că examenul lor răpeşte controlul nostru. În parc, acasă, chiar şi la scoală, suntem obişnuiţi să putem interveni, media, cere în locul copiilor noştri. În timpul examenelor, oricât am fi de implicaţi, nu putem intra in mintea copiilor nostri pentru a-i ajuta. De aceea părinţii super-protectivi sau implicaţi sunt cei mai emotionaţi şi anxioşi de această predare a controlului.
Al treilea – ne este extrem de greu să ne vedem copiii suferind. Fiecare părinte are o groază teribilă de lacrimile copilului său, de durerea lui, de suferinţă. Chiar dacă ştim că sunt pregătiţi, că statistica ţine cu ei, mintea noastră coruptă de adulţi nu ne prea permite să gândim echilibrat.
Al patrulea motiv este acela că fiecare etapă care se încheie prin examen ne cam prinde franjuri din punct de vedere afectiv: ne gândim că au crescut, deci suntem mai bătrâni și toată vijelia asta de regrete și tristeți ne predispune poate la emotivitate sporită.
Cred că părinţii cu nevoie sporită de statut au şi un al cincilea motiv: inconfortabila gură a lumii. “Ce ar zice colega cu fiica la întâiul liceu al ţării daca a mea intră în al şaptelea din urbe?” Eu nu-mi pun problema așa, deci nu stiu ce ar zice, dar știu că sigur nu există o castă superioară a absolvenţilor de liceu care au reușita garantată. Fiecare etapă ulterioară vine cu propriile ei provocări și noi clasamente.
Problema este că emoţiile noastre îi determină poate pe copii să creadă că li se datorează, iar anxietatea noastră poate deveni anxietatea lor. Şi nu-i ajută la nimic.
Baftă așadar tuturor la examene! Sus inima, va fi bine!
P. S. Acest text a fost scris săptămâna trecută și publicat abia azi din motive de… emoții! 🙂