Mic tratat despre iubire (părintească și nu numai)

Cred că cel mai cântat refren în parenting este cel al iubirii necondiţionate. Toţi noii specialişti în creşterea odraslelor au placa respectivă, ca şi cum atunci când faci troc cu sentimentele tale, rezultatul mai merită acest nume. Iubirea este necondiţionată prin definiţie, orice ai cere pentru ea, îi anulează imediat acest nume.

Dar n-ar fi doar asta: nici dacă o măsurăm nu-i mai putem spune astfel. Este poate singurul sentiment care nu are grad de comparaţie sau unitate de măsură. Nu poţi spune: pe X îl iubesc mai mult, pe Y mai spre deloc, nu există puţintel sau uriaş. Pentru că atunci vorbim de fapt despre un mix de dorințe și așteptări ușor de confundat afectiv.

Iubirea este sau nu este, nu are cantitate sau oca. Dacă este arzătoare (și mă refer la amorul pătimaș), sigur nişte hormoni sunt înflăcăraţi pe acolo. Dacă pare de-a dreptul bolnavă (cazul unor părinți sau copii), poate că anxietatea de a-i pierde obiectul este de fapt pe recepţie. Pentru că da, frica are scală de la puţin la atac de panică, iubirea este doar o constantă.

Am definit până acum două caracteristici ale celui mai invocat sentiment: nemăsurabilitatea şi necondiţionarea.

Dar mai există ceva – iubirea nu se demonstrează. Când ceri explicit sau oferi conştient indici care să o ateste, ceva e putred la mijloc. Ea se simte şi atât. Pentru unii este suficient să ştie în sufletul lor că ar merge până în Infern cu persoana iubită. Alţii vor să îmbrăţişeze, să atingă, să se agaţe. Unii oferă cadouri, alţii cuvinte frumoase sau poate tăceri contemplative. Grijă, sfaturi sau protecţie, libertate, spaţiu, independenţă. Fiecare iubește după cum îi este personalitatea sau după cum a învățat. A cere altceva este nerealist și… lipsit de iubire.

Că vorbim despre amorul între doi oameni, dragoste părintească sau faţă de aproapele nostru, sentimentele sănătoase arată toate la fel: fără condiţii, fară măsură, fără demonstraţii raţionale ca la orele de matematică.

Și dincolo de a fi un sentiment, iubirea este o abilitate. Copiii pot deprinde așadar să iubească autentic, adevărat, sănătos, exersând modelele pe care le văd în jur.