Îngeri sau demoni?

Una dintre problemele des întâlnite prin firme este natura duală a ultraperformanților. Adică acei angajați cu rezultate de excepție, pe care le obțin totuși forțând adesea regulamentele, reacțiile celorlalți, perceptele morale chiar. Îi știți: cei care depășesc cu mult orice obiective imaginabile, dar jucând după reguli proprii, nu întotdeauna ortodoxe.

Anul acesta am tot văzut prin presă cum astfel de probleme sunt întâlnite și la case mari: mogulul din Cetatea Filmului, care a produs multe filme de Oscar, dar a și abuzat ani de-a rândul actrițe mai mult sau mai puțin celebre, actori talentați care au dus mai departe acestă practică, iar recent, pe meleagurile noastre, cazul doctorului urolog specializat în boli renale care, în ciuda rezultatelor profesionale de necontestat, s-a dovedit a fi un caracter infect și un afacerist imoral, dar foarte profitabil.

Iar reacțiile celor apropiați (șefi, colaboratori, colegi, prieteni) au fost aceleași: ignorarea evidentelor defecte, pentru a nu afecta ultraperformanța. De frică, din calcule pragmatice sau pentru că au știut că minunile nu ar fi fost posibile fără latura neagră a celor care le generează.

Dar și rezultatele sunt mereu la fel: buboiul se sparge, iar povestea frumos cosmetizează se tranformă în inerentul coșmar.

Costul ultraperformanțelor este adesea uriaș. Angajații productivi sunt adesea oameni normali, muncitori, adaptabili, cu suișuri și coborâșuri controlabile. Ultraperformanții par a fi persoane cu probleme de echilibru mental care încearcă să compenseze prin rezultatele lor deosebite exact partea lor întunecată. Sau oameni de geniu care adesea acesta vine la pachet cu potențiale dezechilibre. (*)

Ce facem așadar cu ei?

În primul rând îi identificăm și încercăm să acceptăm ideea că ce este prea frumos poate deveni peste măsură de urât.

Apoi cuantificăm potențialele pagube: unii au tendința de a risca prea mult, alții pot aduce pagube de imagine, unii pârjolesc totul în jur, generând multiple situații conflictuale, alții pot provoca probleme cu legea.

Și nu în ultimul rând controlăm permanent situația, creând în jurul lor un sistem facil de raportare a eventualelor incidente, astfel încât corecțiile sau chiar stoparea lor să vină la momentul oportun.

Provocarea este că toate acestea trebuie făcute dându-le libertatea de acțiune, respectându-le individualitatea și potențialul uriaș.

Și nu trebuie uitat că uneori o sumă de performanțe medii fac mai mult decât una singură uriașă. Când coeziunea grupului este subminată, când conflictele erodează, deja construcția trebuie regândită.

Totuși, în cazurile de mai sus ultraperformanții au fost mult prea profitabili pentru a fi înlăturați. Și oricare ar fi costurile de acum cu gestionarea scandalurilor, tot profitabili se dovedesc a fi. Așa că, oricât de cinic și imoral ar părea, este și toleranța necondiționată la demonii lor un scenariu de luat în calcul.

(*) Uitându-ne prin istorie, găsim numeroase exemple care îmi confirmă opinia.