Meniul familiei noastre este un coșmar zilnic. Unii nu mănâncă paste, alții pește, unora nu le face bine mazărea, alții urăsc ouăle. Orice combinație ai încerca, este dovedit statistic că întotdeauna vor exista nemulțumiți, lezați, loviți la ficat sau mațe.
Din motivele enumerate mai sus, cartofii aproape că lipsesc cu desăvârșire din cămara cu ingrediente. Pe unul îl îngrașă, altuia nu-i fac bine, iar cel de-al treilea nu-i suportă. Doar eu aș mânca la fiecare masă, dar din fericire am suficientă autoprotecție cât să nu gătesc și meniuri individuale căci asta ar fi calea sigură spre mutat definitiv în bucătărie. Și, probabil, spre obezitate.
Dar aseară am schimbat tactica. Am făcut o friptură cu un spanac alături, pentru jumătate de familie, urmând să păcălesc copilul cel mic cu altceva la cină, întrucât dintre legumele verzi doar salata îi este prietenă. Și nici cu carnea nu se omoară.
Iar mie mi-am făcut o tocană de cartofi ca la mama acasă, pentru că pot și, mai ales, pentru că merit. Și până să sosească din pribegie jumătatea înaltă a familiei, mi-am pus o porție generoasă pentru a o înfuleca.
Mă veți întreba de ce nu am întrebat și copilul mic, care chibița pe lângă mine, dacă vrea să guste. Și vă voi răspunde că este o tactică veche de când lumea: o mâncare nouă este refuzată vehement de copii. Una din farfuria mamei însă, mai ales dacă aceasta este flămândă, are șanse mari să se dovedească a fi delicioasă.
Carevasăzică m-am pus pe mâncat mai ceva ca lupul din poveste și-i văd mutrița perplexă instalându-se și amușinând lângă mine:
– Ce mănânci?
– Tocană de cartofi, ceva ce ne făcea mama mea în copilărie!
– Și nu mă întrebi dacă vreau și eu?!? continuă copilul tot mai mirat de atitudinea mea parentală total nepotrivită.
– Păi vrei?
– Normal!
Două porții a mâncat pe nerăsuflate, decretând că ce are în farfurie seamănă cu un fel pe care îl servea la grădiniță cu mare plăcere.
– Mâncați bine voi în copilăria voastră! a completat la final, mulțumit de meniu.
La ora la care scriu oala este aproape goală. Și cel pe care nu-l lasă religia culinară să mănânce cartofi, și cel pe care nu-l lasă aparatul digestiv au servit porții generoase din infamii mei cartofi.
Iată că într-o lume în care vorbim despre fine dining, avocado, sparanghel și fructe de mare, tocana copilăriei noastre rămâne cea mai tare delicatesă.