- 23/02/2022
Aproape că terminăm cu pandemia. După mai mult de doi ani în care am fost asaltaţi de avertismente privitoare la moartea noastră iminentă, ni se spune că recenta tulpină a virusului care a băgat lumea în case şi în sperieţi pare finalul acestui coşmar.
Dar dacă tot ne-am obisnuit cu panica, devenită acum stare de spirit uzuală, nu se face să ne ieşim din mână! Aşa că au început tot soiul de catastrofe adiacente. Iniţial au apărut ştirile despre penuria alimentară globală. Practic dacă nu ne-a omorât boala, o va face foamea. Apoi a venit sfârşitul lumii sub forma unei deconectări de durată de la sistemul de energie electrică. Nu mai zic de criza economică, ştirile despre ea apar cel puțin trimestrial.
Dar toate acestea sunt pistol cu apă faţă de ameninţarea celui de-al treilea război mondial, care va începe la o aruncătură de băţ de noi, adică la graniţa de sus, şi care va fi rău de tot, ca toate celelalte războaie din cartea de istorie.
Va urma, în mod firesc, altă molimă. Un cutremur devastator, nimicitor, sfâşietor. O invazie de lăcuste uriaşe. O gaşcă de extratereştri va porni un conflict intergalactic pe care nici cei mai şmecheri scenarişti de la Hollywood nu şi-l pot închipui. Cipurile acelea implantate prin vaccin ne vor zombifica şi transforma în călăii nevaccinaţilor. Hitler se va reîncarna şi va conduce lumea asta nouă, post-apocaliptică.
Apoi ne trezim din somn, cel ar raţiunii. Si vedem că soarele tot răsare, noi trebuie iar să punem ceva în farfurie, copiii merg, deseori împotriva voinţei lor, la şcoală, online sau fizic. Vecinii se salută, traficul bucureştean e încă un coşmar, în ciuda scumpirii combustibililor, marii afacerişti trag tunuri, cei mici se luptă să-şi plătească angajaţii şi taxele.
Toată nebunia asta îmi aminteşte de criza din 2008, pe când desfăşuram un proiect de consultanţă pentru o firmă care se ocupa cu recuperarea de creanţe. Evident că business-ul lor creştea vertiginos, iar în timpul interviurilor de diagnoză cu angajaţii, prima întrebare care mi se punea nu era despre scopul şi durata vizitei mele acolo, ci despre mult invocata recesiune.
Cei care lucrau acolo erau deja copleşiţi de volumul de muncă şi nu înţelegeau care-i treaba cu disponibilizările şi numărul mare de şomeri. Realitatea lor era alta decât cea de la televizor, iar diferenţa aşa de mare, încât li se părea fie că sunt minţiţi cu neruşinare, fie că trăiesc într-o lume paralelă.
Dar numărul mare de concediaţi era o realitate pe care eu o percepeam zilnic. Primeam telefoane, oamenii veneau cu CV-ul în mână la sediul firmei, numărul aplicărilor spontane crescuse exponenţial. Mi se povesteau, faţă în faţă, tot soiul de drame provocate de pierderea inopinată a jobului.
Fiecare era în lumea lui şi ne gestionam provocările după cum se arătau. Am făcut atunci şi diagnoza, dar dincolo de ea, am ajutat nişte oameni să înţeleagă că uneori lucrurile se întâmplă ca la televizor, chiar dacă nu la noi în ogradă.
Pandemia, criza alimentară sau războiul sunt la fel. Pentru cei care le cunosc, le trăiesc, le percep în detaliu, devin realităţi. Pentru cei care viaţa li se aşterne după alte coordonate – minciuni.
Important este să depăşim propria noastră bulă şi să înţelegem contextul general. Dar să nu ne lăsăm copleşiti de milioanele de mesaje panicarde cu care suntem bombardaţi constant. Până la urmă, omenirea a supravieţuit multor nenorociri. Iar destinele individuale stau la intersecţia prea multor coordonate să putem vizualiza de la ce ni se va trage într-un final.
Ne spălăm, aşadar, mâinile, că după ce ne imunizează Omnicron, tot ne mai putem lipi de o hepatită, mâncăm puţin, că ce-i mult, nu-i bun şi încercăm să ne bucurăm de viaţă, orice ne-ar pune ea pe tavă. Make love, not war! 🌷